(După o săptămână în care cățelul s-a pișat de câteva ori pe receptor, în care femeia ca un bărbat a primit niște scrisori de la Praga, iar Bărbatul care a renunțat la el s-a apucat să scrie replicile la mătuși
Mătușa 1: dragă, mă dor încheieturile.
Mătușa 2: ușile se trântesc din cauza curentului.
Mătușa 3: auzi, scrie aici că s-a inventat un medicament împotriva cauzalității.
Unchiul (lui i-a dat replică în discuția mătușilor din greșeală): 20 iunie anul curent – Wittgenstein ar putea să-și vadă de limitele limbajului său.
Mătușa 4: soarele apunea acum o săptămână, iar totul aici începe să semene cu o absurditate.
Mătușa care nu mai are loc la masă desprinde cu nervozitatea unei femei cu ochelari care-i acoperă jumătate de față, frumoasă, dar netalentată la 12 ani și cinci luni, toate fotografiile de pe ecran, le rupe, dar nu le înghite pentru a nu spori nota absurdității.)

Femeia ca un bărbat (privește printr-o lupă): Acum are un metru șaizeci și cinci de centrimetri. Îi văd circumvoluțiunile deznodate. Ce ciudat – n-am plătit pentru a vedea toate detaliile astea.

Bărbatul care a renunțat la el: Nu-i adevărat! (așa a început prima ceartă între noi, și cât era de plăcut să ne spargem adevărurile personale unul în capul celuilalt) Are un metru cincizeci. Se scufundă încet, sigur, glorios și tot se uită la noi, începe să nu-mi mai placă povestea asta.

Femeia ca un bărbat: De ce să nu-ți mai placă? Este atât de estetică în tot ceea ce face – nu se mișcă, tace ca un muritor.

Bărbatul care a renunțat la el (modifică o replică, înlocuind cuvântul dramă cu tramă, deși nu are nici o relevanță): Nu știu ce să-ți spun, îmi transmite angoasă, simt că de acolo îmi coordonează fiecare timp, fiecare gest interior, fiecare pas. (deznădăjduit, dar calm): Până și dumnezeul îmi dă senzația că mi-l controlează, deși poate părea gravă această părere. (o privește și rămâne la aceeași idee) N-ai vrea să mergem în magazin să facem niște cumpărături?

Femeia ca un bărbat (descoperindu-l ca pentru prima oară): și ce-ai vrea să facem acolo? Să cumpărăm castraveți și un kilogram de carne?

Bărbatul care a renunțat la el: Să ne plimbăm ca pe stradă, bând cola printre cei care nu mai sunt atât de bătrâni ca la început. Să discutăm despre noi și despre animalele pe care le îndrăgim, uitându-ne la salată. La ora 20.00 să ieșim din market după - repetă după mine – la-ti-tu-di-ne

Femeia ca un bărbat: La (amnezia o copleșește – somn – flori orientale – tinere goale cățărate pe cupola bisericii)

Bărbatul care a renunțat la el se îndepărtează, iese din casă, trăgând după sine linia cu care scria replicile.

Femeia ca un bărbat (bucuroasă, bătrânii din jur întineresc, încep să-și ordoneze mișcările): Nu mai are genunchi! I-aș putea vinde o pereche de genunchi!


(Mai trece un an în care Isis a mutat soarele din loc în loc pe cer, o pasăre s-a ofilit, a devenit galbenă, i-au căzut penele, iar noi am zis că se întâmplă minuni, an în care fratele s-a mucegăit pe scaun, în bucătărie, cu replica pe jumătate rostită. S-a construit un metrou, unde a murit cățelul neobișnuit cu cele patru labe ale lui și nici în civilizație, în timp ce bătrânii își verificau ceasurile, adolescenți fiind, se îndrăgosteau după reguli stricte primite din platourile de filmare. Manechinii se organicizau până la descompunere, când rămaseră doar niște ochi frumoși de vii și albi.)

Femeia ca un bărbat (aș comite o impietate să spun că a rămas neschimbată, doar că-și schimbă poziția la fiecare cinci minute ca să nu amorțească): Acum are patruzeci și cinci centimetri. Oare se va scufunda de tot?

Bărbatul care a renunțat la el (a făcut o călătorie devastatoare, s-a culcat cu trei cântărețe care nu mai așteptau nimic, și-a citit ziarul în toate diminețile uitând, a trecut prin deșert o dată și-a participat la două căderi ale lumii privind cu detașare la oamenii care ardeau pe muzică clasică, în locuri deschise. L-a durut stomacul o săptămână, dar când a căutat stomacul nu și l-a mai găsit și s-a întors la femeia asta ca un bărbat. Fotografii cu ei
Scară de bloc în construcție, sticlă spartă, balustrada lipsește, lumină din stânga, ea fumează goală, cu sâni mici, lăsați, el o rade pe cap, jumătate cheală, jumătate plete
Faleza roșiatică de la Vama Veche, el gol, lipit de stâncă, cu brațele întinse, ca un crucificat, ea cu un voal negru face să leviteze mai multe ouă
Cameră cu tapet desfăcut, crepuscul, ea privește prin paharele care-i deformează fața, el se multiplică până la transparemță, vrând să-și rupă capul
DegajaÈ›i, impudici, ea stă indiferentă pe un scaun de lemn cu spătar curbat, doamnă plictisită, el se află în spatele ei, ca în imaginile clasice, dezbrăcaÈ›i, în arrière-plan trec oameni defocalizaÈ›i
Se văd doar mâinile lui muncite, vrând să-i rupă pielea de pe țeasta ei cheală, un fluture monstruos vine din partea întunecată
Orizontal, prim-plan cu sexurile lor – can you make the difference?
Masă, fotografiile lor de epocă înrămate, o lampă cu ulei luminează stins, o ceașcă, puțin fum, un ceas de buzunar
De sus, mulți copii care se uită în direcții diferite, ei doi privesc spre cameră în colțul din dreapta uimiți că paradisul arată astfel).


(Mai trec cinci ani)

Femeia ca un bărbat (nu mai știe nici ea de ce e atât de fericită): Uite! Uite că nu mai are decât patruzeci centimetri!


(O vreme trece)

Femeia ca un bărbat (bătrânii au devenit copii în pelinci și nu-și pot curăța evacuările digestive, Isis privește de sus cu o coroniță de flori de portocal pe cap, după ce a desfăcut soarele întâi în cuburi, apoi în cai, în cele din urmă, în semne care se scufundă. Ea te cucerește cu zâmbetul de o inocență amară, poartă o pălărie demodată, foarte mare, o rochie transparentă, intrigantă. Bărbatul e neobosit, nostalgia coapselor minoritarelor lezbiene, cu o vorbire incorectă, pe care le-a încălecat, nu-l mai irită, s-a săturat până și de costum - tunică neagră de catifea, blugi rupți – s-a săturat și de posibilii ei pistrui. Femeia îi mângâiei părul lung, el ține capul în poalele ei, privește mare, fix în cadru.)


Un fel de sfârșit: unul din copii care s-a plictisit și-ar vrea o pauză publicitară, să meargă la oliță, să se joace de-a mama și de-a tata, niciodată rolurile nefiind bine împărțite, să fumeze la bucătărie și să crească mai repede, privește la ioana petcu care, pe an ce trece, se micșorează invers proporțional.