Mi-am scos gândurile la aerisit,
Când muza poetică s-a poticnit,
Precum calul priponit
Și a sărăcit în cugetări de noapte,
Când brațele iubirii mi-au fost amputate.

O iubire, rucsac greu!
Cărat în spate zi și noapte,
Cu capricii nedorite sau prea adorate,
Mă înalți la cer în zile senine,
Ca trilul ciocârliei peste dealuri înalte,
Dar mă d-ai și de pământ,
Ca trâznetul în plină noapte,
Atunci când mă simt bine
Precum peștii în cristaline ape.

Iubire, cine să-ți înțeleagă caracterul sucit ?
Ce gânduri ai cu mine ? Încă n-am pierit...
Am nevoie de tine ca de aer, de cer și pământ.
Toamna vieții mă curtează la orizont
Și eu mai am atâtea lucruri
încă de împlinit,
Dar n-am imunitate fără tine iubire.
Dă-mi, te rog, valorile tale la timp!
Căci în lipsa lor, orfană sunt de toți și de toate,
Nu vreau ger sufletesc,
Ascuns în cununi fals înflorate,
Nici muze poetice
poticnite de timp.

26-11-2017