Nu mai aștepți, duminica, sub sân, pe
Șoldul rotund și-n buzele casante
Să-ți înflorească tainicele plante
Și vechile minuni să se întâmple.

Prin ochii tăi răniți, ca două fante
Albastre, -ntredeschise între tâmple,
De resemnare, sufletul se împle
Cu negura poemelor lui Dante.

Te lamentezi atonica și tristă,
Ca limba lunii umedă pe muri;
În fiecare lacrimă există

Un înger prăbușit de prin scripturi.
Pe-obrazul rumenit, într-o batistă,
Opreste cursul blândelor făpturi!

1 septembrie 2007