agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 8125 .



Katherine Gallagher
article [ Interviews ]
Compilation: Intersectii Culturale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [v.iioana ]

2011-12-29  | [This text should be read in romana]    | 






english.agonia.net


Katherine Gallagher, în opinia mea, este cea mai bună scriitoare contemporană pe care lumea a avut-o vreodată. Poeziile ei au o impresionantă energie pozitivă, sensibilitatea poeziilor ei, locurile despre care ea își aduce aminte, frumusețea pe care ea o descrie și capacitatea ei de a vedea lumea prin ochii unui copil m-au determinat să doresc să îi solicit un interviu.



1. Puteți să ne spuneți unde v-ați născut și unde v-ați petrecut copilăria ? Cum ați caracteriza această perioadă din viața dumneavoastră ?

KG : M-am născut în luna septembrie 1935 în Maldon, Victoria. Maldon este pitoresc, listat ca un oraș cu mine de aur din anii 1850, acum foarte vizitat pentru construcțiile din secolul 19, foarte bine conservate, verandele acoperite și străzile pavate cu piatră. Străbunicul meu, John Edward Gallaghar, un tâmplar de nave din Donegal, a dezertat la Melbourne în timpul goanei după aur. A fost unul dintre primii căutători de aur din Maldon. Din păcate, pentru el și partenerul lui au cerut să li se recunoască, iar ceea ce s-a dovedit a fi cea mai bogată mină din Aldon, nu au putut să ajungă îndeajuns de adânc pentru a crăpa coasta de aur, așa cum l-am celebrat în poemul meu, vechiul oraș minier Maldon. După ce aurul s-a epuizat, goana după pământ a urmat celei după aur, și el ca alte mii au renunțat la minerit pentru a începe o selecție, în cazul său, la East Ville, la 10 mile depărtare. Aceasta este ferma la care a crescut, iar East Ville și peisajele sale îmi sunt întipărite adânc în memorie. În zilele mele când mergeam la școală, mă deranja faptul că East Ville era pe un singur panou în Victoria și nu era pe nici o hartă. Asta a promovat un prim poem despre acest lucru, "Pentru East ville School Century" în 1973.
Te îndrepți acolo afară/ nici nu e pe hartă/ obișnuiam să mă întreb de ce/ când eram o puștoaică.
Poemul celebrează locul și se termină cu un comentariu despre pregătirea mea, între 1940-1943 în școala primară " care a durat 8 ani". Bineînțeles East Ville era un loc micuț care cuprindea All Saints și Anglican Church, o fermă transformată într-un oficiu poștal condus de formidabila mea mătușa Nellie și Școală de stat Eastville. Situat la aproape 21 de mile de Bendigo, nu era un mecca turistic. Nu era nici măcar un magazin. Era exemplul perfect de viață liniștită. În zilele noastre, fără îndoială, am o altă părere despre frumusețea liniștită din Eastville, monumentele sale istorice, eucaliptul, dealurile delicate și cerul care se întinde, cu Maldon și muntele Tarregowein în ceața îndepărtată. În plus, copil fiind, nu m-am gândit niciodată prea mult la primii locuitori, care s-au stabilit aici și care se plimbau pe pajiștile pline de iarbă din Eastville, dar este un gând care îmi vine din ce în ce mai mult în minte, zilele astea.
Am urmat cursurile școlii din Eastville unde aveam un singur profesor, iar în clasa erau 13 elevi, (până în clasa a 8-a). Apoi, sora mea a plecat la școala-internat din Bendingo : "Colegiul Sfintei Maria", condus de măicuțele Sisters of Mercy. O viață de oroare, rugăciuni și reguli stricte, zile foarte diferite de Eastville și mult mai pline. În momentele mai bune am cântat Masses și am fulgerat "the browing, cabells of St. Mary's". A fost puțină poezie și am studiat câteva poeme de Shakespeare, și câțiva autori australieni, Hanry Lawson, Henry Kendall, Dame Mary Gilmore și A.B. Bonjo Paterson. Totul era orientat către programa școlară. Febra reumatică de la vârsta de 15 ani a pus capăt ambițiilor mele academice și am părăsit școală fără matricolă, ce reprezenta cerința pentru intrarea la universitate. După câțiva ani ca asistent de laborator, secretară, dactilografă și studiind pentru examenul de admitere la universitate, am început un master în arte în 1960, absolvindu-l în 1963. Ce să fac? Să predau? La început îmi planificasem să fiu profesor la clasele primare, apoi instruită ca profesor pentru clasele liceale și am predat în 2 licee din Melbourne în perioada 1964-1968.
Un început târziu… Într-un mod straniu, acesta a fost cursul vieții mele: am început târziu ca poet, am început târziu ca profesor, am început târziu ca părinte…

2. Ați locuit în mai multe țări. Cum s-au petrecut aceste schimbări? Pe care o preferați?

KG : Ca răspuns la prima întrebare, am făcut autostopul prin întrega Nouă Zeelandă în 1955-1956. Acest lucru mi-a alimentat interesul pentru călătorie astfel încât în anul 1969, ca urmare a unei povești de dragoste nefericită, am hotărât să merg în Europa, plănuind să fiu plecată doar pentru un an. Firește, am fost în numeroase călătorii în Australia, dar nu am locuit niciodată acolo permanent.
La sfârșitul anului 1971, m-am găsit în situația de a mă gândi la viitor și de a merge mai departe. Noi legi care afectau drepturile britanicilor de stare materială medie, restricționau timpul pe care puteam să îl petrec în Regatul Unit. După aproape 2 ani în Regatul Unit, mă întrebam dacă ar trebui acum să mă întorc în Australia. Fratele meu, Joe, pe atunci predând engleză ca limbă străină în Paris, a spus : “Nu te întoarce în Australia încă”. O să îți fac rost de o slujbă acum. Zarurile au fost aruncate. În 1973, în Paris, mi-am întâlnit soțul francez, inginer de software, Bernard Londeix. După nașterea fiului nostru, Julian în 1978, ne-am decis să venim în Londra în Martie 1979. Am fost încântată să trăiesc din nou într-un mediu în care se vorbește engleză și de atunci trăiesc aici. Trăind aici este compromisul nostru. Bernard este aproape de țara și familia sa ,iar eu cunosc limba.
Tot timpul am încercat să trăiesc în prezent, și am reușit să scriu și să folosesc diversele mele experiențe ca acea inspirație din materialele mele anterioare: identitatea și locul căruia îi aparțin. Australia, Franța, Anglia, fiecare țară mi-a oferit așa de multe experiențe și bucurii încât este dificil să am o anume preferința. Cred că este un răspuns tipic: dacă aș avea de ales, aș vrea să petrec mai mult timp în Australia și aș fi mult mai interesată în a scrie despre acele locuri. Un gând pentru viitor.
În același timp, “rădăcinile” mele au fost întotdeauna influențate foarte mult de munca mea. În termeni de inspirație, subiect-materie și audiență. Chiar dacă aș vrea să uit nu aș putea, sunt un “poet australian” stabilit în Regatul Unit, trăind ca un ex-patriat înseamnă să scrii ca o identitate divizată ceea ce eu numesc “trăind în două țări”. În cele din urmă, trecutul meu e integrat în tot ceea ce scriu, până la un anumit punct în orice caz. Mai este și conexiunea franceză, câteodată mă simt “globală”, un membrul al lumii. Totuși, Australia, vorbește cu străfundul sufletului meu. Cu toate astea, mi-am petrecut primii 30 de ani acolo și am o familie imensă și mulți prieteni, cei mai mulți în Victoria. Cât despre audiența, în timp ce audiența mea principală este probabil în Regatul Unit, momentan și Londra, îndeosebi audiența mea australiană în termeni de editori și public în general, este concentrată în Sidney, Melbourne, Bendigo. Scena politică din Australia mi-a susținut întotdeauna scrierile. În august-septembrie 2010 am fost invitată să prezint cea mai recentă colecție a mea, Carnival Edge: New and Selected Poems la "Melbourn Writers Festival" și "Austalian Petry Festival" în Sidney.
Rețeaua femeilor scriitoare m-a ajutat întotdeauna foarte mult. Încerc să mă întorc în Australia odată la 2 ani să-mi văd familia, prietenii și ceilalți scriitori și să mă pun la curent cu scena literară. Nu vreau să fiu uitată. În Londra, de obicei, urmez seminarii la "Menzies Centre for Australian Students" care are un program vioi și introduce scriitorii australieni.

3. Ce profesii ați avut?

KG : Am avut o singură profesie- pentru care am avut pregătire completă, aceea fiind predarea la liceu. De tânără, am învățat să dactilografiez și să stenografiez, dactilografierea dovedindu-se a fi foarte folositoare pentru munca mea de scriitor. Pe vremea când eram la școală, existau foarte puține opțiuni profesionale pentru fete; cele mai multe tindeau să devină asistente medicale, secretare, vânzătoare sau profesoare. Astăzi predau despre scrierea creativă, în special poezie. Am jurizat "Barnet Children’s Poetry Competition" (din Londra) încă din anul 1992.

4. Ne puteți spune câteva lucruri despre viața dumneavoastră personală? Sunteți căsătorită? Aveți copii? Cum au influențat întâmplările fericite din viața dumneavoastră, poezia pe care ați scris-o?

KG : Cum am spus și mai sus, sunt căsătorită cu Frenchman Bernard Londeix și am un fiu, Julien.
Toate aceste întâmplări, ca de altfel toate evenimentele din viața mea, au avut o influență majoră asupra poeziilor pe care le-am scris, ca de altfel și varietatea de teme abordate. Recenziile cărților mele mi-au oferit adesea o viziune asupra lumii. Prezint mai jos una dintre cele mai recente recenzii la “ Marginea Carnavalului”: “ Poeme noi și selectate”( Arc Publications, 2010), recenzie realizată de Rob Mackenzie în Magmă 49(www.magmapoetry.com):

“ Katherine Gallagher a scris doar patru volume începând cu anul 1974 și poate acesta este un motiv din cauza căruia nu auzisem de ea înainte de a scrie recenzia la “ Carnival Edge”(“ Marginea Carnavalului “). Poeții, care scriu o carte la fiecare doi sau trei ani se păstrează în atenția publică. Dacă majoritatea păstrează un standard ridicat și fac progrese între opere, este o altă problemă.
Doar o secvență scurtă a supraviețuit din colecția anului 1974; o intrigantă, porționată parte pe tema percepției vizuale. Este destul de diferită față de poeziile de peste 11 ani, lucide explorări emoțional perceptive, de obicei cu o narațiune puternică și prezentarea personajelor ancorate între trecut și viitor, tragedie și speranță, viață și moarte. Lupta de a merge mai departe, de a face călătorii interioare și fizice, deși e un teren dificil, este inima acestor părți. În “ Prima reprezentație a trapezistului” :

“ Scena este beată, în aer - este nimicul
Pe care trebuie să îl străbată”.

Cu toate că temerile sunt reale și nimicul o eternă – prezentă amenințare, Gallagher nu vede lumea cu ostilitate. Nici poetul ,nici trapezistul nu se plimbă singuri. În acest caz, audiența o balansează cu privirea. Nu este nici o poză falsă, propice a lumii; speranța vine odată cu lupta curajoasă cu neobișnuitul. Dacă imaginarul în unele poezii era prea evident, la fel ca nemernicul reținut de dizident “sub privirile deținuților” (prizonieri politici), am fost impresionat cum poeziile sale plane, narative au devenit brusc provocatoare, cu o mai profundă implicare decât prima, părea favorabil că “Fată testând pisică cu șoarecele”, o dramă domestică perturbatoare, care o reformează ca un microsistem al războiului uman :

"Prădătorii, desfrâu, momentul de neintoarcere –
Toate scăpând de sub control.
și fața știind și nepasandu-i."

Capitolul meu preferat este din volumul al patrulea, “Tigri pe strada de mătase”, original publicat în 2000. Primele patru poezii sunt deosebit de puternice, mișcătoare și reflectante, fiecare concentrându-se asupra zborului, dar abordând iubirea la distanță, pierderea grea, afectivitatea provocatoare și – în “încetinire cu propulsie” – limitele ambiției umane:

"Atât de mult pentru toată inspectarea cerului,
Dorind să te ridici de la sol

Acum doar o să renunț la posibilități.
Sunt încă la 30.000 picioare în aer

Ascunde norii că un apus,
Ziua scurgându-mi-se printre degete."


Există poezii desconsiderate în această carte: Cei care supraevaluează o metaforă extinsă (Poezie pentru un Salot) sau un adaos al memoriei (Lecția, care explorează relația tată-fiică printr-o lecție de bicicletă). Oricum, majoritatea evită acest caracter plictisitor. O poezie nouă,” Văzând mâna”, descrie o mână zburând în jurul unei plaje, ocupată de istoria sa actuală și ce ar mai fi putut face. Devine cel ce poartă regretele trecutului și potențialele speranțe ale fiecărui cititor. Persoanele care, în această poezie, inițial protestează împotriva ciudățeniei ,o vor găsi deranjant de familiară,]1q în cele din urmă. Secvențe ambițioase ca după Kadinsky din “Începătorul-Circului” al anului 2006, sugerează că Gallagher este încă în călătoria de descoperire și luptă că poeziile sale să concretizeze :

"Lasă-te să crezi – în culori, în iubire, calea
Prin care îți atrage privirea, te face să ascuți unghiuri
Te aruncă neanunțat pe marginea cealaltă.
Abea te știi pe tine când picioarele tale
Ating pământul și culoarea te-a refăcut."

Este o ironie în faptul că este, de obicei mai ușor să scrii poezii despre teme triste decât cele vesele – este tensiunea accentuată, cea care dă poeziilor conflicte și dramă. Pe de altă parte, dacă cineva e fericit, atunci se va simți mai puțin împins să pună pe hârtie experiențele intr-o poezie.
Sunt informații despre poeziile mele și temele lor pe site-ul meu
www.katherine-gallagher.com
De asemeni, vă sugerez să vă uitați pe pagine mea de pe site-ul Arc Publication: www.arcpublications.co.uk

5. Când ați început să scrieți poezii ?

KG : Am început să scriu poezii în 1965, direct influențată de “Cartea Pingunului” a versului Australian și de către iubitul meu de atunci. Îl ajutam cu tema lui despre Kenneth Mackenzie, un poet australian neglijat. Citeam din Versurile Pinguinului Australian dar și poezie din alte naționalități, incluzând britanică, din Noua Zeelandă, Rusia, China și America. Toți acești poeți, în mod special cei din Cartea Pinguinilor mă inspirau și am spus “ O să scriu ceva din lucrurile astea”. Prietenul meu m-a încurajat, cu toate că relația noastră romantică a stagnat, a rezultat ceva mare : Contactasem virusul poeziei.
Am fost impresionată de cât de multă poezie australiană a fost scrisă. Am descoperit-o pe Judith Whrit, “mama” poeziilor mele – un mare poet și pionier; A.D Hopre, Kenneth Slessor, Francis Webb, James Mc Auley, și mulți alții.
Majoritatea erau bărbați, desigur. Femeile abia începeau să scrie pentru orice tip de public (femeile au scris întotdeauna ,dar înclinau mai mult spre romane, biografii și memorii). De asemenea, atât timp cât viitorii poeți erau îngrijorați, era greu să scrii fără existența unei tradiții a femeii. Am publicat prima mea poezie ca K.M Gallagher, dar la scurt timp după, mi-am schimbat numele în Katherine. Mai târziu, la Universitatea Melbourne și a Parteneriatului Autorilor, am întâlnit sau citit poeți precum Judith Rodriguez, Cincent Buckley și Bruce Dawe. A fost o scenă “Melbourne”. Dar lucrurile se întâmplau și fenomenul Les Murray-Robert, Adamson-John Tranter a fost în scurt timp eliminat și au adus în lumina reflectoarelor Sydney.
De-a lungul anilor, studiatul m-a ținut departe de scrisul poeziilor, dar în verile anilor 1965 și 1967 am participat la două seminarii interesante despre literatura australiană la Universitatea Armidale din Marea Britanie. Acesta a fost primul meu contact cu nume naționale, ca tânărul Les Murray care vorbea despre o voce poetică a viitorului și multe altele. La conferința din 1967 i-am arătat lui J.W câteva din poeziile mele. A fost extrem de blândă, spunându-mi să citesc poezii profunde, contemporane și deasemeni cele din trecut, în mod special E. și M. A vorbit despre cum, în al doilea său an de universitate, a renunțat la cursul de engleză, ce părea să fie numai Beowulf și a folosit acel timp citind, literatura chinezească ,dar și europeană. “Continuă să încerci, ai ceva acolo” mi-a spus… cuvintele pe care aveam nevoie să le aud. Pentru un începător, acest tip de încurajare este crucială. În afară de asta, atunci nu erau ateliere de lucru și învățare a poeților, să le ofere o anume pregătire.
Un alt pas important în începuturile mele a fost prima mea poezie publicată în anul 1966, în revista "Societatea Poeților Australieni". Era așezată lângă cea a binecunoscutului poet C. W.C , și se numea “Linia Vieții”, un protest politic inspirat din Ronald Ryan, ultimul om care a fost spânzurat în Victoria. (Poemul a apărut atunci cu câteva modificări). Alt pas în educația mea, în viitorul meu ca poet, s-a întâmplat în lună Martie a anului 1968, când am participat la un curs organizat de J. W și B.D, în cadrul festivalului "Adelaide". Am admirat munca lui Dawe pentru satirizarea și abilitatea sa de a combină colocvialul și lirică în voci dramatice, autentice. Era de asemenea, citit în literatura americană și ne-a introdus poeților cum ar fi J.D , R. B și alții, la fel că în propria sa poezie. W. a citit de asemenea, din poeziile sale, câteodată zicând “cred că acum o fac diferit”. În perioada de început a muncii mele, nu înțelegeam cum putea fi atât de indiferentă la câteva din poeziile sale timpurii. Citându-l pe Blake, ne-a spus că secretul este să avem perspectivă. Dacă ne doream să fim poeți, trebuia să fim buni observatori. Ne-a dat multe exerciții de hai-ku, și ne-a vorbit despre importanța absolută a sensului și a spiritului de haiku – care a devenit un interes de viață.
După toate acestea,am simțit că sunt pe drumul cel bun, acela de a deveni poet în urma școlarizării mele britanice ‘end-of-Empire’,momentul în care am descoperit poezia australiană a fost uimitor. Copilărind și crescând în Eastville, știam fiecare băț și fiecare piatră, cunoșteam locul ca în palmă. Dar acum, în anul 1968, aproape brusc, poezia a devenit viața mea, a devenit modul meu de a privi lucrurile.
Am început să scriu versuri și satire, să scriu din experiență sau pe subiecte. Am avut un subiect puternic. Ecourile lui Bruce Dawe presupun. Angajat. Angajat în politica cadrelor didactice și furios din cauza lipsei de bani care se cheltuiesc pentru educație de către guvernele succesiv conservatoare și liberale din Canberra și Victoria, am tins spre poezia bazată pe probleme publice: educație, rasism și război alături de creații personale- cele mai multe poeme de dragoste- des întâlnite în vers liber rare ori cu ritm poetic în catrene.
O veche “tradiție” din Australia pentru tineri era acea de a merge peste ocean din diverse incluzând și haosul din viața mea, părea că e timpul să merg mai departe. Acum totul este diferit. Mulți tineri stau în afara țării pentru un an sau doi. Am fost printre ultimii ex-patriați ai anilor ’60 care a mers peste hotare și a rămas acolo. Când am părăsit Australia în anul 1969, am plănuit să fiu plecată doar pentru un singur an. Oricum atracțiile și posibilitățile de acolo au crescut, astfel că timpul a trecut și în anul 1971 am plecat să predau engleză în Paris. O perioadă minunată. Să învăț limba franceză a fost destul de dificil, dar întâlnirea cu viitorul meu soț în anul 1974 a schimbat tot, astfel că m-am întors în Londra împreună cu el și cu fiul nostru în anul 1979.
Paris, în anul 1979 a fost o descoperire. Am fost puternic influențată de către cer, de frumusețea fluidă și de detaliile orașului. Pentru poezia mea, aceasta a fost faza experimentală de decolare –influențată pentru prima dată de modul meu de viața în afară de limba mea, de aspectele spațiale ale poeziei franceze și de sentimentul unei noi libertăți și de experimentalismul ce reiese din poezia australiană.
Oricum în această scenă de refacere am scris o serie de impresii ca persoană, ca și călător. Aceasta a devenit prima mea colecție, “The Eye’s Circle”, publicată în anul 1974 de către "Robert Kenny’s Rigmarole Press", Melbourne.
Familia mea nu a fost în mod special una “literară”, dar erau câteva cărți pe rafturi- cărți de factură romantică,biografii,thrilere,western. Îmi aduc aminte că tatăl meu era un cititor ‘lacom’- genul acela de om, care ar începe o carte și ar termina-o chiar dacă este nevoit să se trezească foarte devreme în dimineața următoare. Mama mea, care a crescut 8 copii a spus mereu că nu a avut timp să citească. Privind în trecut, cred că acest lucru a fost adevărat. Ambii părinți citau din balade, fragmente lungi din poezii bine cunoscute și proverbe amintite din școală, povești folclorice și așa mai departe. Am aflat încă de când am început să scriu că unul din stră-străunchii din partea mamei, pe numele său William Rogers, a fost și el poet. Fac parte din a cincea generație irlandezo-austriacă, deci presupun că sunt de asemenea numeroși poeți și în istoria irlandeză.

6. Se poate încadra poezia dumneavoastră într-un gen anume ?

KG : Se subînțelege din întrebarea precedentă, pot spune că sunt un poet postmodernist. Cum am spus mai înainte, poeziile mele sunt influențate de viața mea, prin inspirație, subiecte și audiență. Critici, precum Patricia McCorthy, spune în revista “Agenda” că sunt o voce puternică, autentică, folosind cuvântul într-un mod “intens, divers”. Colecția poate fi văzută ca o odisee în timp, memorie și continente, lucruri specifice în poezia mea.
Sunt un poet australian ce trăiește în Regatul Unit. Trăind ca un ex-patriat înseamnă că pot scrie din două perspective – “trăind în două țări” – cum îmi place mie să spun. Citește poemul meu din volumul “Carnival Edge”. Începe așa : “Am înghițiț o țară/Stă înăuntrul meu, cuvinte”.

7. În ce vă găsiți inspirația ?

KG : Cred că am răspuns parțial la această întrebare în celelalte răspunsuri ale mele. Principala mea sursă de inspirație mi-o găsesc în călătoriile și viața mea; prin observație, fiind atentă la orice ocazie de a scrie un nou gen de poezie, citind alți poeți, majoritatea contemporani, am notat într-un carnețel fiecare idee nou apărută.
De fapt, metoda mea de lucru se învârte în jurul carnețelului, elaborând și finisând. Scriu notițe, idei sau impresii în carnețel, apoi adaug aceste idei înainte de a scrie prima variantă a poemului. După mai multe finisări, probabil după o săptămână sau două mai târziu, arăt ultima mea versiune unor prieteni de încredere, apoi mai fac o finisare și tot așa. În trecut, din când în când, participam la un atelier și îmi arătam munca pentru a fi criticată de audiență sau de alți poeți. Era foarte folositor. De câțiva ani, conduc un grup poetic numit “Stanza”, sponsorizat de Societatea Poeților. Paul Valery spunea : “Un poem nu este niciodată terminat, doar abandonat” și sunt de acord cu el. Procesul de scriere este în curs de desfășurare și durează mult timp și multe versiuni trebuie scrise până una poate fi numită “finală”.

8. Există o anumită tema în fiecare din cărțile dumneavoastră? Descrieți tema principală din volumul preferat ce va aparține.

KG : În primul rând țin să specific că îmi iubesc toate cărțile, nu am o carte “preferată”. Dar sunt foarte mândră de “Carnival Edge”: “New and Selected Poems”, deoarece conține extrase din toate colecțiile mele.
“The Eye’s Circle”(Cercul Ochiului)(Rigmarole,Melbourne 1974)- Tema principală este concentrată în jurul “ochiului ca pesoană”. Am fost puternic influențată de tema cerului, de frumusețea fluidă și de detaliile Parisului. Cum am precizat și mai devreme pentru poezia mea a fost o fază experimentală de lansare influențată pentru prima dată de viața mea “în afară” de limba mea, de aspectul spațial al poeziei franceze, de sentimentul unei noi libertăți și de experimentalismul ce reiese din poezia australiană mulțumită lui Robert Adamson și Robert Kenny.
“Pasageri către oraș”(Hale&Iremonger,Sydney,1985)- Temele mele sunt legate de transformarea sau de reprezentarea experienței mele- călătorie, familie, evenimente publice, mereu în căutare de muzică și de “un nou fel de a spune”.
“ Inele- peștișori pe apă “(Forest Book[Cartea Pădurii] Londra 1989)- Aici poemele variază de la introspecții personale la explorarea problemelor publice- rasism, război, mediul înconjurător și locul femeii în societate.
“Tigers on the Silk Road”(Tigri pe drumul de mătase)- Intr-un fel, această poezie reprezintă un progres în maturizarea mea poetică: o aprofundare și o extindere a poemelor actuale, explorând teme ale identității și ale apartenenței imaginare prin lumile interioare și exterioare.
“Circus-Apprentice” (Ucenicul Circului- Arc publications 2010)- Urmează temele identității și apartenențelor plus poeme bazate pe perioadă lui Kandinsky (anii 1920) punând accentul pe culoare, călătorie, mediul înconjurător și iubire.
"Carnival Edge”(Prăpastia carnavalului)- Această carte este o încercare de a aduna toate firele. Internetul face totul posibil și având propria mea pagină de internet ,o facilitate în comunicarea de aici și în afară.
Într-un cuvânt, nu e nimic nou în poezie. Îmi place ideea poetului american Robert Frost, noi nu încercăm să le spunem oamenilor ceva ce nu știau deja, noi încercăm să le dăm “șocul recunoașterii”. Aici este provocarea- să “faci ceva nou” și suprinzator, precum Emily Dickinson “Spune adevărul, dar spune-l direct”.

Un efect secundar în a fi publicat de Forest Book a fost implicarea mea în traducere. Franceza este singură mea “altă” limbă și în 1992 Brenda Walker, director la Forest, mi-a oferit șansa să traduc “Le Somnambule aux yeux d'argile” scris de Jean-Jacques Celly, un premiat poet francez. Am acceptat, nefiind totuși foarte sigură în ce mă implicam dar a fost o experiența uimitoare. Cartea “The Sleepwalker with Eyes of Clay” (Somnambulul cu ochi de lut) cu o introducere de Peter Florance a fost publicată în anul 1994. Sfătuită cu privire la traducere de către colegul meu francez în colaborare cu Celly, a devenit o experiența minunată plină de satisfacții. Sunt încrezătoare în traduceri și nu sunt de acord vis-à-vis de declarația lui Robert Frost ce susține faptul că poezia are de pierdut prin traducere.

9. Ce poeți v-au influențat cel mai mult?

KG : Această este una dintre acele întrebări la care îmi e imposibil să răspund. Cred că am răspuns anterior la această întrebare. Ce este ‘interesant’ pentru mine în poezie? Cred că aș defini acest lucru din punct de vedere al gamei, aventura, echilibrul și claritatea imaginii- combinată cu sentimentul pe care îl iubesc, versuri ,fie că piese scurte sau secvențe. După natura sa, versul sugerează o persoană printr-o voce meditativă, liniștită, muzicală, autentică. Aș vrea să mă întâlnesc cu poetul pe pagină. Poeții mei preferați variază din Australia către Marea Britanie, Statele Unite și Europa. Să numesc câțiva: Judith Wright, Les Murray, Gwen Harwood, Francis Webb, Robert Adamson, Peter Porter, John Forbes, John Kinsella, Diane Fahey, John Tranter, Anthony Lawrence, Philip Salom, Tracy Ryan, Fay Zwicky, W.H. Auden, Seamus Heaney, Carol Rumens, Jo Shapcott, Carol Ann Duffy, Don Paterson, Adrienne Rich, Sylvia Plath, Rita Dove, Nina Cassian, Michael Donaghy, Mimi Khalvati, Jane Duran, Anna Akhmatova, Osip Mandelstam, și Marina Tsvetaeva. Dar sunt mult mai mulți. Oricum ,poezia e mult mai importantă decât poetul.

10. Ce planuri aveți pentru viitor? Lucrați la o altă carte ?

KG : Da am multe planuri pentru viitor. Lucrez la o altă carte și deja am 12 poezii. De asemenea, scriu poezii pentru copii și am poezii în peste 50 de antologii. Sunt și două cărți pentru copii în desfășurare: una despre animalele din Australia pentru cei de 5-8 ani și una pentru copii de 7-11 ani.




Biodiversitatea


Homarul și telefonul s-au găsit reciproc
Telefonul nu poate mânca homarul
Homarul nu poate mânca telefonul

Telefonul a devenit kitsch, purtând
O electrică-portocalie grea palărie
Păstrând ziua în așteptare.

Mai devreme sau mai târziu avea să se întâmple
Ca un homar cu ochi-laser
Să zguduie marea și să găsească alta.

O șocantă cochilie de aer a oceanului voce
Ascultând
Limba homarilor

ca pentru prima oară.



Decolare

Ai observat felul în care ziua crește
în jurul tău, nu perpendicular
și nici orizontul
deschis către noi posibilități, noi aventuri
cerul trasând nori
încăpățânate încâlciri în aer.
Cum te ține legănându-te
că acel înger pe vârful unui ac
tălpile tale întâlnind toate drumurile către un poem!
Urmărești, ești vântul, o furtună,
Încaleci căi - ești sigur
că ziua te observă.


Note biografice

Katherine Gallagher s-a născut în anul 1935, în Maldon, Victoria, a terminat universitatea din Melbourne în anul 1963 și a studiat timp de 5 ani înainte să se mute în Europa, locuind, mai întâi în Londra, apoi în Paris timp de 9 ani. În anul 1979 s-a mutat înapoi în Londra, lucrând ca profesor suplinitor, iar începând cu anul 1990 ca îndrumător de poezie pentru “Open College of the Arts”,” Jackson's Lane”, “Barnet College” și “Tarriano”, Londra.
În acest răstimp ea a co-editat "Poetry London" și a lucrat cu elevii de gimnaziu. Momentan, este membru al departamentului executiv pentru "Writing in Education"
În anul 1978 a fost premiată cu titlul de "Writer's Fellowship" din partea "Literature Board", Consiliul Australian și, în anul 1981, a câștigat premiul “ Brisbane Warana Poetry”.
Cartea ei, "Pasageri cÃtre oraș", a fost nominalizată la Premiul național pentru poezie australiană “John Bray”. Ea scrie, de asemenea poezii pentru copii, multe dintre ele apărând în antologii. În anul 1994, traducerea ei în limba franceză a poeziilor lui Jean-Jaques Celly, "Somnambul cu ochi de lut", cu o introducere de Peter Florence, a fost publicată de editura Forest Books, Londra. În anul 2000, i-a fost decernat premiul “Royal Literary Fund”. În anul 2002, ea a co-organizat Festivalul “Stevie Smith Centenary Palmers Green Poetry”, "Zece zile cu Stevie Smith".
Din 2002 până în 2008 ea a fost director al educației scriitorilor și a fost scriitor rezident la Railway Fields Nature Reserve, Harringway, Londra, în perioada iulie -octombrie 2002.
În anul 2008 a primit premiul Societății Londoneze a Autorilor Fondatori. Poemele ei au fost prezentate în cadrul programului A.B.C. POETICA, Radio Național în iunie 2009.
Ea și-a recitat poeziile la festivaluri și universități în Regatul Unit, Australia, Franța, Germania, Italia și alte poeme au fost traduse în limba franceză, română, italiană, germană și sârbă.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!