Obiecte primare

Obiectele sau lucrurile în sensul propriu, comun și general sînt entitățile care populează ambianța în care trăim și evoluăm. Existențe, realități bine delimitate, de sine stătătoare. Ele sînt cele mai curente obiecte/elemente de compoziție pentru haiku-uri.

ceainic în clocot - / (sărbătoarea focului / pe așchii de brad)
(crivățul nopții –) / acasă ferestrele / toate în floare
(frig spre amiază –) / pe lama toporului / rășină de brad
(cu resemnare –) / cuib gol în pălăria / sperietoarei
țurțuri sub streșini - / (dintr-o dată scânteia / unui singur vârf)[1]

În grupajul de mai sus sînt prezente două feluri de obiecte. Unele aparțin lumii naturale: rășina, bradul, cuibul, țurțurii și există fără să depindă de om. Altele sînt produse (fabricate) de om: ceainicul, ferestrele, toporul, pălăria, streșinile și aparțin lumii pe care el a amenajat-o și o locuiește. Și unele, și altele, odată zămislite, formează preajma omului. Toate au însă trăsături comune: sînt reale, materiale, corporale, localizate în spațiu și timp, manevrabile și perceptibile senzorial. Odată evocate, simțim căldura, bolboroseala, mireasma și aburul ceaiului, răceala ferestrei înghețate și farmecul arabescurilor înflorite pe ea, mirosul și consistența cleioasă a rășinii, răceala și ascuțișul toporului etc. Așa cum se vede, obiectele sînt evocate (numite) printr-un substantiv sau printr-un grup substantival, un substantiv însoțit de alte cuvinte care-l determină. Cuvintele subordonate substantivului regent precizează o ipostază a lui (în clocot, în floare, gol), îl localizează (acasă, pe lama toporului, în pălăria sperietoarei, sub streșini) etc.

Din poemele de mai jos, este vădit faptul că ele sînt determinate doar prin precizări obiective: cantitate, localizare, proveniență și nu prin proprietăți închipuite subiectiv și atribuite metaforic de închipuirea noastră.

(ascund în pământ / ce n-ați văzut vreodată -) / un pumn de boabe
(desăvârșindu-și / cu răbdare lucrarea -) / coji de ou sub cuib
strugurii furați – (întotdeauna vina / sperietorii)

Lucrurile sînt, cum se vede, decelabile senzorial prin materialitatea și corporalitatea lor care impresionează simțurile. Un alt poem va face trecerea de la lucruri (obiecte neînsuflețite) la ființe (corpuri însuflețite).

(vechiul imperiu –) / câteva pietre lângă / o floare de mac

Fără să facem un comentariu al poemului se simte că tocmai alăturarea celor două lucruri, făcînd parte din regnuri diferite (animat și neanimat), spune prin sine ceva și pune pe gînduri.

Se poate remarca o predilecție pentru obiectele umane afectate de vreme sau pentru lipsa/dispariția lor. Patina rustică sugerează în aceste cazuri un fel de însingurare senină caracteristică valorii wabi-sabi.

gard cu spărtură - / (cale goală spre luna / de primăvară)
streașină spartă - / (reparații în lipsa / rândunelelor)
(nici un prieten –) / bocancii rupți în prima / ploaie de toamnă
lipsa ceasului / în gara fără trenuri - / (amurg de toamnă)
cheie pierdută - / (la primul ger încuind / poarta cu nimic)
nici o scrisoare / în cutia poștală - / (târziu de toamnă)

Cît de umile ar fi, obiectele arhaice sau învechite se pot bucura oricînd de momente apoteotice:

străvechiul șopron / azi de nerecunoscut - / (un prun în floare)
(mereu mai săraci –) / dar pretutindeni streșini / pline de cuiburi
într-un ciob străvechi - / (încolțitul grâului / dezghețând geamul)

sau pot ordona aproape miraculos o lume:

(culegătorii / împrejurul străchinii –) / un cerc de linguri
(geometrie / în spațiu după cosit -) / căpițe de fân
calendar în cui - / (trei sute șaizeci și cinci / de anotimpuri)

Ființe

Ființele vii, plante sau animale, au un statut aproape identic cu acela al lucrurilor neanimate. Ca elemente de recuzită ale haiku-ului sînt și ele obiecte primare care adaugă notelor amintite anterior faptul că sînt însuflețite. Poate că cele mai frecvente (recuzita haiku-ului cochetează periculos cu un anume manierism) sînt florile:

(la semețul pisc / renunțând și-ngenunchind –) o floare-de-colț
(celălalt drumeț / închinându-se în colb -) floare de bostan
deodată macii / dincolo de zidul vechi – (restul tăcere)
(prizonieră - ) / o floare fără nume / în gardul de spini
(după pescuit –) / trei undițe și-un singur / nufăr în plasă

Citind cu atenție poemele de mai sus, veți sesiza gesturile și atitudinile, emoția pe care florile par să le impună sau să le trezească în sufletul celor care le întîlnesc sau le contemplă. În cele de mai jos, ele provoacă deja trecerea la fapte, ocrotirea, pierderea de sine în contemplare, atenție sporită la evoluția vremii și chiar starea empatică de umilitate.

pe întuneric / singură crizantema - / (sting felinarul)
(oraș degerând –) / un ghiocel în palma / cerșetorului
o crizantemă / dublată în oglindă - / (altceva nimic)
(de azi pe mâine / subțiindu-se gheața –) frezii într­un coș
(nimic după scris –) / la geam cu umilință / o floare de nuc

Regnul vegetal populează poemele și cu prezența sau absența pomilor și a arbuștilor. Ei pot suplini lesne penuria vieții, pot să uimească prin felul în care se iscă din ceea ce părea total compromis, pot împrospăta lucrurile care păreau că și-au trăit traiul.

merii în floare - / (am totul dinainte / pe masa goală)
(din surpătura / de putregai și scorburi) - / încă un lăstar
(străvechiul șopron / azi de nerecunoscut – ) / un prun în floare
(la casă nouă -) / absența tufișului / de iasomie

Tot de plante țin și produsele lor: fructele și semințele, ca și rămășițele tulpinilor erbaceelor:

măceșe roșii - / (luna în amurg stingând / lampioanele)
(luna întreagă –) / sub creangă un măr umbrit / pe jumătate
(în așteptare – ) / o sămânță pe foaia / calendarului
printre fire verzi / un pai de anul trecut – / (singur bătrânul)

Păsările sînt evocate, după caz, pentru zborul și cîntecul lor și pentru apropourile simbolice pe care le pot genera.

pescăruș în zbor - / (dintr-o dată răcoarea / unui evantai)
(după muzica / tuturor maeștrilor –) privighetoarea
(trudind pământul –) / ciocârlia deasupra / fără odihnă
(la primul dezgheț ­ ) / nici un porumbel c­un fir / de iarbă în cioc

Mai rar, animalele pot să apară într-o scenă dramatică:

haită prin preajmă - / (grea de polei aripa / cocostârcului)

Un repertoriu însemnat este acela al gîzelor și insectelor care, deși înduioșător de mărunte, realizează, prin contrast, performanțe neverosimile.

un singur greier - / (până în zori muntele / în rezonanță)
(seară cu dansuri / și moarte în lumină –) / efemeride
(dintotdeauna –) / păianjeni îndărătul / imperiilor
doar o secundă / țânțarul la ureche - / (nimic și totuși)

Obiecte siderale (cosmice)

Deși departe de noi, undeva deasupra noastră, populînd cerul, soarele și luna, stelele și constelațiile sînt și ele existențe, realități bine delimitate, de sine stătătoare. Decelabile senzorial doar pentru că pot fi văzute, știm despre ele că sînt materiale și corporale. Dacă majoritatea lucrurilor și ființelor reprezintă elemente ale ambianței terestre, formează într-un fel preajma noastră și putem avea cu ele experiențe senzoriale directe, de obicei prin mai multe simțuri, astrele sînt intangibile, aflîndu-se la distanțe încă inaccesibile pentru om și înfățisîndu-se doar privirii noastre. Cu excepția lunii, dar asta doar pentru doi astronauți care au călcat-o o singură dată. Experiența noastră cu corpurile cerești este una care încurajează mai mult contemplarea și reveria. Nu le putem atinge și nu le putem manipula. Dar putem imagina și mitologiza fără restricții în jurul lor. Și, evident, cel mai îndreptățit pentru a declanșa efuziunile noastre este soarele, una din sursele vieții de pe pămînt:

(spicele cântă / din Johann Sebastian -) / soare de-amiază

Evoluția soarelui, astrul zilei, pe cer este cea care măsoară și dă nume părților zilei. Și, aproape totdeuna, soarele care apune este un simbol la îndemînă, un apropo pentru vîrsta înaintată a omului, ca și a efemerității tuturor ființelor:

soare-n scăzământ - / (din larice curg frunze / ori ace de ceas?)
soare în declin - / (pe gânduri la mesajul / efemerelor)
soare în apus - / (și albinele căzând / la datorie)
soare în apus - / (o umbră ducând altă / umbră pe umăr)

Dar tot el pare să fie mereu altul de-a lungul anotimpurilor. Semnificația lui mitică n-a putut fi detronată decît parțial de ideea științifică a înclinării axei pămîntului.

(încălzindu-ne / lângă pâine mâinile -) / soare de iarnă

Și luna este prezentă mai mult prin momentele evoluției sale cerești, prin fazele ei.

luna întreagă – (sub creangă un măr umbrit / pe jumătate)
lună în declin - / (tot mai prelungă umbra / crizantemelor)
luna-acestei nopți - / (pe zăpadă umbra mea / devenind albă)
(negăsind pâine –) / luna-n vitrina goală / a brutăriei

Stelele, cu strălucirea lor încrustată parcă în materia întunecată a cerului, ne îndeamnă să cochetăm mai degrabă cu posibila sau reala lor dispariție.

stea în crepuscul - / (pe pajiște se aprind / păpădiile)
stele absente - / (cu fală intră-n oraș / un fluture alb)
gol cerul nopții - / (de necrezut câți greieri / într-unul singur)

Dintre constelații, bineînțeles, cea mai prezentă este Calea Laptelui, de multe ori folosită și pentru capacitatea de a face jocuri de cuvinte.

(lângă salcia / înflorind neștiută –) / Calea Lactee
(zori după dezgheț –) / Calea-Lactee-n vârful / acelor de pin

Și Orion, cu alura sa maiestuoasă în cerul înghețat al iernii, este o constelație impunătoare care atrage privirile amatorilor de reverii celeste.

Orion pe cer - / (deja uzată pânza / păianjenului)
(după-artificii –) / Orion în tăcere / goală de iarnă

*

Obiectele primare sînt elementele de recuzită cele mai potrivite pentru a evoca imagini în mintea cititorului. Referindu-se la lucrurile care populează ambianța în care trăiește omul, experiența lor este universală, frecventă și variată. La fel ca și aura lor simbolică, aluzivă și sugestivă. Faptul să sînt numite prin substantive sau grupuri substantivale dă poemului acea detașare, reținere și discreție a textulu și, implicit, a autorului care le folosește. Fără acrobații textuale bogăția condensată a experienței de zi cu zi este convocată pentru a genera sensul poemului.

_____________________________
[1]Toate haiku-urile citate în acest studiu, dacă nu se precizează în mod expres alt autor, sînt din volumul Marea tăcere al lui Șerban Codrin. Cuvîntul important pentru exemplificare va fi marcat cu italice, partea poemului mai puțin semnificativă pentru moment va fi izolată în paranteze.