La Toyota, lucrurile se petrec cam așa: fiecare "human being" (robot "uman" cum ne place cu atâta satisfacție bleagă să îl numim) de pe linia de montaj, în momentul în care observă un defect la produsul primit de la predecesor, spune "Stop!" procesului. Linia se oprește. Se caută defectul, din aproape în aproape, uneori până la proiectare. Și până când defectul nu este înlăturat, nu se trece mai departe. Și asta, deoarece fiecare "co-worker" (denumire din ce în ce mai utilizată azi și în Occident, dar fără acoperirea necesară pe acolo) consideră pe cel căruia îi predă ce a făcut el - drept client. Care trebuie servit exemplar.

Ãsta, cred, este unul dintre exemplele cele mai sugestive care dezvăluie - măcar și parțial - secretele managementului "KayZen" japonez (și al boom-ului economic, întâi al Japoniei și, mai de curând, și al Chinei - urmează India care a început și ea să se trezească din "contemplația" sa tradițională, sătulă de atâta mizerie și sărăcie pe lumea asta, tot căutând frenetic Nirvana aia mirifică de "Dincolo"). De ce "Kay" și "Zen" ? - cu altă ocazie (pentru cei care nu mai au răbdare până atunci, îi trimit la 'Ky'zen - The Key to Japan's Competitive Succes' a lui Masaki Imai, McGraw-Hill Publishing Company, 1986 - carte "clasică" în domeniu). De aici a derivat "Managementul Total al Calității", precum și "Managementul clienților" de care se face atâta caz acum peste tot, prin spațiul nostru cultural (încă nu atât pe aici, pe la noi; ci prin alte părți occidentale). Și dacă sloganul "Let's make better thnings" al brendu-lui Philips și-a mai adus aminte și de 'Tratalul lucrului bine făcut' al polonezului T. Kotarbinsky, cu o floare nu se face primăvară. Deoarece aceasta s-a cam ofilit, fiind "integrată" în agresivitatea noastră (nu a românilor - vai de viața lor, că ăștia sunt mici copii în domeniu, ci a "marelui" Occident; 'om vedea noi ce se întâmplă când, de voie, de nevoie, ne va adopta, mai cu binele, mai cu răul, mama Euro-Atlantica !). Și aceasta, pentru că…

*
"Proști sunt pe toate drumurile !". Asta e premisa de la care pleacă Marketingul nostru de toate zilele. Iar ăsta (Marketingul) e "Arta de a-i găsi!". Cu TQM-ul mai e ce mai e pe aici, prin Occident. Pentru că, măcar lecția asta am învățat-o (cam cu greu) de la asiatici. Și anume că, în loc să se propună "maximizarea profitului" mai bine e să se aplice "calitate maximă cu preț minim", că profitul curge, apoi, de la sine. În schimb, când e vorba de clienți, lucrurile se schimbă. Ãștia nu trebuie serviți (exemplar). Ci trebuie manevrați. Prin reclame. De o agresivitate din ce în ce mai subtilă și virulentă. Cum, de exemplu, una (mare manageră de Marketing) de la "Reader Digest", care s-a infiltrat și la noi în spațiul carpato-dunărean (nu ea, firma), l-a făcut și pe subsemnatul să devină destul de idiot ca să se prindă în plasa oferirii unor premii de miliarde (lei vechi) apucând să se aboneze, pe șase luni, la revista lor de-a dreptul din undregraund-ul cultural ducându-se dracu' și TQM-ul. Dar să revin la "cestiune". După ce respectiva (de care vorbeam) a reușit ca pe șase luni să mă facă să arunc, metodic, gunoiul care mi-l trimitea, nu mă mai scapă din mână. Și, mai zilele trecute, aflu, plin de "surprize, surprize", că, nedormind toată noaptea, a găsit totuși timp să viseze (transcedental). Iar dimineața, plină de o intuiție iluminatoare, s-a și repezit, direct din așternut, și l-a "extras" tocmai pe domnia mea din "baza de date", făcându-mă fericit că am ajuns aproape de potou. Intrând astfel în finala (sau semifinala) câștigării premiului cel mare. Dar, cu o singură condiție: să cumpăr ultima producție intitulată "Influența razelor de lună asupra galoșilor de gumă" pe care tocmai a fătat-o geniala editură pe care, cu succes, o reprezintă. Și asta, în ciuda faptului că, agasat, am mai aruncat cu leișori dând nu știu câte telefoane ca să fiu scos odată din nenorocita aia a lor de "bază de date". Dar, nu contează. Că doar și Romtelecomul trebuie să câștige (împreună cu Reader Digest, că și el ia, indirect, procent din telefoanele date de fraieri ca mine). Și uite-așa bussines-ul merge ca pe roate și se dezvoltă ca o pecingine.

Și, dacă mai suportați, iată încă o "manipulare". Învățată dintr-un 'Tratat de manipulare' pe care scria, ca subtitlu: "ia-mă!. Și chiar l-am luat ! Prin urmare, cere, cuiva, pe stradă, o sută de mii (lei vechi) inventând o poveste lacrimogena cum că, dintr-o nefericită întâmplare, deși bine înțolit, ai rămas, în București, fără nici un chior în buzunar și nu te poți întoarce la dracu-n praznic de unde-ai venit. Dacă nu te va înjura, în cel mai bun caz îți va întoarce spatele sau se va face că nu te-aude. Nu-i nimic !. Þine-te de el scai. Și cere-i, măcar, o țigară. Sută la sută ți-o va da. Ca să scape de tine. De fapt, asta și voiai: o țigară !

Data viitoare, vă voi cere un milion (tot în lei vechi). Și-mi veți acorda, sigur, timpul vostru de a mă citi. Că și "The time is money". Și pentru că proști sunt pe toate drumurile. În ciuda faptului că Agonia se ocupă de literatură și nu de elucubrațiile economice ale unui oarecare fraier G.M..