Boieria limbii


Dacă practic boierimea a fost de mult lichidată și latifundiile expropriate, nimeni nu ne împiedică să rămînem moștenitorii boieriei. Cine ne poate împiedica să trăim boierește, stilat, manierat, ținîndu-ne rangul, nedorind să renunțăm la gusturile rafinate pentru a le adopta rușinos pe ale mojicilor.

Fiind între oameni care bănuiesc că se doresc și se cred subțiri pentru că au ales o îndeletnicire mai de soi – scrisul –, îmi face plăcere să-i lămuresc cum cred eu că le permite teritoriul vast al limbii să stăpînească uriașe latifundii. Pentru că, am convigerea fermă, în limbă se poate trăi cu adevărat boierește. Asta pentru că ea este o bogăție inepuizabilă și, odată ce te-ai împroprietărit, nimeni nu te mai poate deposeda de întinsele tale posesiuni.

O să întrebați de ce n-ar fi limba a tuturor, doar cu toții trăim vrînd, nevrînd în limba noastră maternă. Da, cu siguranță, dar ea nu este și patria noastră pînă nu ne maturizăm spiritual pentru a fi pătrunși de datoria de a ne apăra și extinde pe cît posibil moșia. De obicei, copii schilavi și trîndavi, sugem doar din țîțele sărăcăcioase ale unor mame zbîrcite și subnutrite – jargoane și argouri, limbaje tehnicizate și ideologizate, registre stilistice suficiente fără ieșire la oceanul spiritualității.

Limba nu este a tuturor pentru că ea trebuie cucerită de fiecare vorbitor care vrea să-și extindă posesiunile. Inițial trăim doar în ghetouri lingvistice ( *** ), lagăre în care sîntem închiși și supravegheați de cei care ne inoculează limbajul înrăit al unei ideologii, de educatorii care se rezumă la limbajele tehnice ale fiecărei specialități, de grupurile afine (de vîrstă, de baștină, de cartier etc.) care ne stigmatizează cu stilurile și argourile lor ca semne de identitate.



Evrei în ghetoul din Cracovia

Cele mai multe cuvinte le știm doar de la grădinița vieții petrecută în asemenea ghetouri (de unii pînă la moartea spirituală care o devansează cu mult pe cea fizică). Acolo învățăm toate cuvintele nu doar într-un singur înțeles – cel care se poartă și se vehiculează curent –, ci și într-o unică și drastică interpretare ideologică. Ce spun acele cuvinte este prin urmare stigmatizat cu calificativele date de vreo doctrină sau credință oarecare drept – gigea sau caca. În limbaj IT, ele sînt totdeauna însoțite de o mască, de un emoticon prin care aflăm și ce atitudine ne este recomandată, ce emoție trebuie să încercăm cînd le auzim.

Asemenea cunoaștere și utilizare a limbii este cea prin care sîntem manipulați cu complicitatea noastră uneori din simplă ignoranță, alteori datorită unei adeziuni furibunde. Cuvintele devin doar simple unelte prin care feluritele grupuri ne țin prizonierii lor. Și asta frizează grave maladii existețiale.

Niște psihologi au făcut o cercetare la clasa a șasea pentru a constata cum influențează atitudinile copiilor capacitatea de a învăța. Au ales o disciplină unde în mod normal nu există reacții de atracție și respingere legate de cine știe ce imaginație investită acolo premeditat: matematica. Capitolul fracții.

Cea mai mare parte a copiilor au declarat că le plac fracțiile, că se pot face cu ele foarte multe operații interesante și că aplică cu plăcere ceea ce deja au învățat. Repetenta clasei a dat însă din mîini apărîndu-se și țipînd isteric: nu, nu, fracțiile sînt numere tăiate în bucăți, le curge sînge... nu vreau să le văd.

În general, cei care rămîn în ghetourile lingvistice, trăiesc paranoid. Nu vorbesc cu adevărat, ci sînt bîntuiți de un delir sistematic în care limbajul sărăcăcios se tot reproduce la infinit prin gura lor, părînd însă să dea astfel o anume coerență suficientă ideilor fixe, susceptibilităților, orgoliilor, lipsei de logică în gândire, maniei persecuției care îi caracterizează. Limbajele înguste, deformate, precare au doar această calitate: îi fac pe oameni să creadă că boala lor este prestigioasă. Să-și trăiască suficiența satisfăcuți.


(va urma)