Lacrimile noastre cuprind toate culorile spectrului luminii : culoarea tristetii, culoarea dezamagirii, culoarea neputintei, culoarea suferintei, culoarea tradarii, culoarea esecului, si toate nuantele obtinute din imbinarea acestor culori.
Timpul - entitate rapace ,lacoma si obeza- consuma lunile, iar ramasitele trec in fiecare seara pe cer, incolonate in amurguri de zile.
In palmele noastre arabescurile timpului descriu chipuri ridate odihnite duminica - simbolul repaosului si distractiei care urmeaza dupa un act creativ sau lucrativ.
Cearcanele lunilor obosite de mersul prin nisipul fiintei si cearcanele noastre se imbina intr-o culoare gri, terna, peste care stelele arunca vopsele.
Sa vopsim cu alb griul indispozitiilor noastre si negrul tristetilor.
Sa vopsim cu lacrimi fierbinti corpul durerii noastre si cu zambete speranta de a elimina intr-o zi suferinta.
Timpul asterne lacrimi in zilele cand suntem nefericiti si bucurii pictate de starile psiho-emotionale in culori calde , cand zilele se deschid intr-un suras senin pe chipul nostru.
Timpul sterge lacrimile sarate de pe ranile deschise de suferinte si asterne roua pe florile bucuriei.