Din imensitatea cerului albastru al unui început de vară te-ai ivit tu, cu zâmbetul tău cald. Ai venit cu florile de cireș, la fel de proaspăt și de atrăgător.Într-o clipă în care viața mea era la o răscruce, mi-ai întins mâna și m-ai făcut să realizez ce îmi doresc, de fapt, de la viață. Și te-am vrut pe tine...mai presus de orice altceva. Vocea ta mi-a apărut ca un cântec de leagăn, un balsam pentru toate rănile din inima mea.
Prin freamăt de cireși și cântece zburdalnice, prin jocuri de copii și raze fierbinți de soare, mi-ai adus emoția unui nou început, a unei noi iubiri.
Odată cu vara toridă a venit și sufletul tău, încălzindu-l pe al meu, topind gheața din el, și aducând viață acolo unde era doar pustiu și gol. Am înviat zi cu zi, emoție cu emoție, trăind, visând, sperând...
Am deschis larg fereastra, la început orbită de soarele puternic, lăsând căldura să îmi cuprindă sufletul atâta vreme pustiit.
Mi-am amintit de copilărie, de emoția pură, crudă, sinceră..., de joc și veselie, de brațe puternice, ce te ridică, ocrotitor, de somnul adânc, de vise dulci, de zori de zi în care te trezești cu zâmbetul pe buze, auzind ritmul cadențat al sufletului ce urcă, zgomotos, până la tine.
Am iubit, și iubesc, total, cu recunoștiință, uitând de mine și de trecut, trăind prezentul, cald și dulce, ca o vată de zahăr mâncată în zilele de vară ale copilăriei mele.
Sufletul meu a zburat cu zmeiele și curcubeele copilăriei, cuprinzând iubirea cu ardoarea cu care doar un copil ce nu a cunoscut încă durerea și răutatea poate să o facă.
M-am urcat în fiecare tren, cu speranță și nerăbdare, cu bagajele făcute pe fugă, aglomerate cu lucruri dragi și inutile, ca pentru o vacanță la mare.
Am adunat amintiri,ca, odinioară, scoici pe malul mării, pentru a retrăi frumusețea și perfecțiunea intensă a acestor zile.
Am trăit fiecare zi a acestei veri cu sufletul plin de culori, de leagăne în vânt, de înghețată pe buzele sărutate de tine, totul ca și cum ar fi fost prima sau ultima zi a mult așteptatei vacanțe de vară.
Nici nu știu când a trecut vara, pe nesimțite... Și a venit toamna, cu nopțile mai lungi și reci, și cu zilele mai scurte. Frunzele au început să cadă încet, încet, prevestind melancolia și monotonia zilelor petrecute în casă, la adăpost de ploaie și vânt.
Astăzi, în aer miroase deja a iarnă, tăios, rece, crud... Lemnele trosnesc alene, în timp ce lumea se adună, înfrigurată, la gura sobei. Dar eu păstrez vara în suflet, la fel cum te păstrez pe tine și dragostea ta...o vară eternă...