Despre Proverbele românilor tot ce pot spune este faptul că oralitatea de zi cu zi ne duce inevitabil la sursa de înțelpciune a strămoșilor, aflându-ne nu o dată în situația de a rezuma o situație, frază, anecdotă cu un proverb din bătrâni, aproape un automatism de gândire al românului de pretutindeni.De multe ori aceste proverbe nu sunt altceva decât rime populare ca în exemplul următor:

Cale lungă sprâncenată, cine te-o ajunge să te bată.
sau
Calicul până nu cere, nu mănâncă cu plăcere.

Propunerea la care mă refer aici este de a îmbina într-un catren, elemente de epigramă și proverb, în sensul folosirii unui proverb românesc drept poanta care încheie catrenul.
E o idee ce nu am avut vreme s-o aprofundez pentru o măiastră redare a unor proverbe dar, iată cu aproximație cum ar suna acest nou gen.

Zici că nu e-n a mea rimă
nicio urmă de vreo artă,
spun la rându-mi tot cu stimă,
Răde ciob de oală spartă.

Când n-ai voie să crâcnești,
ba încasezi și o bătaie,
iei aminte cum vorbești,
capul plecat sabia nu-l taie.

Să admită-i este frică,
stă pitit după dulap,
dar când e la o adică,
chelu-și pune mâna-n cap.

Deocamdată ideea e prea proaspătă să spun mai multe. Versificarea proverbelor poate fi un exercițiu de mare rafinament cred, totul depinde de măiestria autorului și cei care domină epigrama pot crea adevărate bijuterii de înțelepciune versificând un proverb.
Aștept opiniile epigramiștilor dar și pe ale oricărui alt poet.