Cu orizontul în brațe
Am rămas...
Cu verbele amânate
În mijlocul
Unor substantive fără culoare...
Strâng între pleoape
Calea Lactee inutil,
Transparența azurului,
Norii fără lacrimi,
Marele Tot, integral răsfirat
De-a dreapta și de-a stânga
Unor drumuri ce nu mai au pentru mine
vreun sens...

Nu te mai caut
Nu te mai aștept...
Am început să semăn cu
Cumințenia lui Brâncuși...
Ne diferențiază totuși
Orizontul pustiu
Căruia îi îngân
Un cântec de leagăn...