ești definitiv o coloană umană
ochii lumii s-au clintit pe spinarea ta
te macini trăgând după tine un corp greu
nu obosești să visezi
și nici nu te străduiești să înțelegi
de ce Kufu și-a făcut o piramidă
și de ce pânza Penelopei se țese-n beci fără lumină
toți vorbesc de tăcere
se adună bârfa precum pânza de păianjen la colțuri
și totuși această grămadă de oameni
se roagă la zei
apoi ucid sentimentele ca pe niște muște
se zice că e cool să fii altfel
se zice că alungi demonii

vine o zi când te trezești singur
atunci îți aduci aminte de odele prostiei
de cântecul lebedei
ori de incantația vrăjitoarelor din nopți fără lună
totul e un mister
mai ales acest poem pe care ți-l scriu
cu primul rid de pe tâmple