învață-mă să mă furișez prin iarbă
șerpuirea mea să n-o înțeleagă nici șoimii
ghearele înfipte în spate să nu lase piedici
nu îmi pasă, deșertul înnoptează în mine
merg desculță prin el la ore târzii
pe tălpi îmi este scris numele tău
pașii trec fără urme, cine ar citi
sângele din ultima zi
până la oază mai sunt o mie de ani
prin vene-mi curg călători neștiuți
beau apa de pe fruntea lor
schelete de ani se rup de pe brațe
sunt propria mea caravană
hoții-mi fură din șoapte, inima mi-o port
ca pe-o raniță, uneori rămân fără ea