Dă-mi noapte, tu, o clipă de odihnă
Și dăruiește-mi somnule uitarea
Să șterg neliniști ce n-au tihnă
Să sting și să înec visarea.

Șuvoiul cald să mi-l îngheți în vine
Dorinți să nu-mi mai chinuie făptura
Să nu am dor, și vis, și gând, în mine
Râzând de nebuneasca-mi amăgire.

O rugă singură-mi rămâne
Stârnind un dor ce-i dincolo de fire
Din mal în mal s-aștern oceane
Să-mi treacă nopțile mai pline
Cu-o nouă șoaptă de iubire.

Tu, Doamne crezi că-ți cer prea mult
Să mă mai lași ca să ascult
Cum plânge ploaia în suspine?
De stau cu cine mă-nsoțesc
Dar dacă mor? Dar de trăiesc?