Te-aștept mereu la miezul nopții
să vii învăluită-n fericire
ca să mă duci pe valurile sorții
în valea stăpânită de iubire

Dar te-aș ruga să ai mereu în minte
că-n valea aceasta curge un pârău
numit al plângerii necontenite
în care de-am intra am da de rău

Așa că eu te-aștept cu-nfrigurare
că să mă treci acest pârău cu bine
și să mă lași apoi la întâmplare
în barca-mpovărată cu destine

Iar pentru mine n-am să-ți cer nimic
sunt fericit că vei veni la mine
ca să-mi sădești în sufletu-mi un pic
de tainică speranță-n spre mai bine

Apoi tu poți să pleci cum se cuvine
înflăcărată din albastru-mi vis
să porți sămânța dragostei în tine
din care să răsară-un paradis

Iar chipul tău iluminat de stele
am să-l păstrez ca o icoană sfântă
la care să mă-nchin în clipe grele
pe-a cerului curbură revolută

Eu știu că timpul trece-n goana mare
să cucerească spații nenăscute
iar noi vom rătăcii pe-a lui cărare
pân’ ne vom pierde-n clipele trecute

Și-atunci nimic din existența noastră
nu va rămâne-n strania poveste
ci poate, doar, o magică fereastră
deschisă larg spre lumile celeste