Vântule,
Ce-aduci cu tine
O mireasmă de sulfină,
De departe vii, știu bine.
Te-ai oprit la ea-n grădină?

Printre straturi de pansele,
De gherghină
Și lalele,
O glicină
De lumină.
Ai văzut-o, - nu-i așa?
Nu e, vântule, glicină,
Era ea!

Ea nu știe că-o iubesc,
Că e mică
Și mi-e frică
Să-i vorbesc.

Vântule, bătrân hoinar,
Dacă ai aflat odată
Că nu-i floare, că e fată,
Nu-i așa că te-ntorci iar?

I-aș vorbi, dar – vezi – nu pot!
Fii tu, vântule, de treabă,
Pleacă, vânt, la ea în grabă,
Rogu-te
Și spune-i tot,
Vântule!