”Doamne, e o vorbă care spune că degeaba crede în tine cel care nu crede în femeia lui, căci drumurile lui nu vor duce niciodată la tine. Ce-ar trebui să înțeleagă omul din asta?”

„Dar unde ai auzit tu vorba asta, Fiule, că eu nu știu s-o fi pus în gura vreunuia dintre voi?”

”Nu mai știu, Doamne. Poate că nici n-am auzit-o. Poate că ți-oi fi citit eu gândul ăsta la un moment dat și încă mai trăiesc cu impresia că l-am auzit pe undeva.”

”Vai, de-ai ști tu cât mă bucur atunci când simt că-mi citiți gândurile, Fiule. Păcat că uneori nu prea știți ce să faceți cu ele și le lăsați să treacă ca și cum nu v-ar folosi la nimic. Dar ce-ar fi sa-mi spui tu mie mai întâi de ce crezi tu că drumurile celui care nu crede în femeia lui nu vor duce niciodată la mine?”

”Nu știu, Doamne, căci intrând în bisericile lumii noastre și-ascultând la cine ține slujbe în numele Tău, n-am avut nici cea mai mică îndoială că bărbatul a fost și va rămâne cel mai aproape de tine.”

”Bărbatul a fost doar o unealtă pe care am folosit-o în vremuri tulburi, Fiule, dar femeia este singura ta rază de speranță în universul ăsta întunecat și rece. Ea a fost și va rămâne darul meu de lumină pentru tine. Când am plecat să te scot din întuneric, am făcut-o luminat de raza celei care m-a scos și pe mine din întuneric, a Luminii mele veșnice. Cu ea v-am atins pentru prima dată pleoapele și din ea s-au născut și primele raze de speranță – femeile voastre – care aveau să poarte în inima lor toată iubirea mea pentru voi.”

”Și-a trebuit să treacă atâta timp, Doamne, să ne spui asta? De ce nu ne-ai dat și nouă un semn până acum?”

”Vai și câte semne v-am mai dat, Fiule... De-ai ști tu câți din cei ce mi-au citit gândurile au fost uciși doar pentru că au vrut să-i dea femeii dreptul de-a vă arăta drumul... Dar a trebuit să învățați mai întâi să vă struniți ambițiile și sentimentele de superioritate. A trebuit mai întâi să vedeți cum copiii voștri mor pe câmpurile de luptă, chiar acolo sub privirea voastră, ca să simțiți și voi ceea ce simte o femeie și să înțelegeți în cele din urmă ce dar v-am făcut cu raza aia de lumină pe care am așezat-o lângă voi să vă arate calea. Căci dacă ar fi fost după voi, pământul ăsta era demult trecut prin foc și sabie și nimic din ceea ce mișcă astăzi n-ar mai fi prins viață. Așa că, Fiule, dacă mă-ntrebi ce trebuie omul să înțeleagă din vorba aia care spune că degeaba crede în mine cel ce nu crede în femeia lui, eh, bine, eu v-aș sfătui să coborâți în inima femeii voastre și de-acolo s-o lăsați să vă arate ea drumul către mine. Învățați de la mine, cel mai umil dintre voi, că dacă eu sunt astăzi cel mai luminat, este pentru că m-am lăsat călăuzit de căldura Luminii mele în a cărui dragoste am crezut și din a cărei putere am prins și eu putere. Și să mai știți că din puterea ei vă dau și vouă, ba chiar prin forța puterii ei ați ajuns astăzi să săriți unii în ajutorul celorlalți, de la un capăt la altul al lumii. Și-acum că tot veni vorba, Fiule, știi tu care-i secretul eternității?”

”Nu, Doamne. Spune-mi-l tu, Luminăția ta, că tu le știi pe toate.”

”Zâmbetul femeii, Fiule. Tot ceea ce cade sub zâmbetul ei, se umple de viață, și odată cu viața pe care o seamănă în jurul ei, femeia îți deschide și poarta veșniciei. Așa că dacă vrei să trăiești veșnic, întoarce-ți privirea către ea, fă-ți loc în inima ei și fă-o să zâmbească, căci de-acolo până la mine, nu-i decât un pas. Un zâmbet, un pas, o poartă deschisă și m-ai atins.”