Într-un colțișor uitat al bibliotecii era o carte, și în carte se vorbea de o pădure, o lume verde și foșnitoare în care se găsea o fată desculță care aduna frunze uscate în formă de poezii mototolite și le mânca, râzând, iar când râdea elibera pe gurița-i de zână în miniatură cuvinte minunate care zburau printre pagini și ieșeau din pădure și din carte, invadând celelalte rafturi ale bibliotecii ca niște insecte înnebunite, dărâmând alte povești, formând fraze ciudate și terminând, în cele din urmă, ordonându-se liniștit în mintea scriitorului care, așezat melancolic pe scaunul de lângă fereastră, privea pierdut apusul în așteptarea unei fărâme de inspirație ca să scrie despre viață, iubire, întâmplări ciudate și amintiri imaginare.