agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-12-09 | [This text should be read in romana] |
La trecerea unui alt an, Mioara a stabilit întâlnirea cu medicii clinicii vieneze, oferindu-mă să merg eu cu Letiția, cu mașina mea. Cunoșteam suficientă engleză amândoi, drumul cu mașina nu era o problemă și nici deplasările în cârje, dacă nu o deranjau pe ea, nu erau nici pentru mine de nerealizat, singura dificultate pe care n-o puteam depăși decât ajutat de niște brațe puternice fiind așezarea,dar mai ales ridicarea pe și de pe scaun.
Am tras la același hotel, surpriza gazdelor fiind evidentă, la fel cu cea a echipei de medici, a doua zi, când am apărut și eu însoțind-o pe Letiția, care m-a prezentat ca partenerul ei de viață. Investigațiile de rutină au durat câteva ore, rezultatele fiind foarte bune. Când ne-au comunicat concluziile erau de față doi medici, unul dintre ei, cel care-i făcuse controlul ginecologic complet, a venit lângă noi întrebându-ne dacă trăim împreună, i-am răspuns că da, locuim în aceeași casă, apoi m-a întrebat dacă mai sunt capabil de activitate sexuală, i-am confirmat, dar întrebarea lui finală ne-a surprins pe amândoi, amuțindu-ne, mai precis ne-a luat la rost de ce nu facem sex, sexul fiind esențial pentru sănătatea unei femei, mai ales în situația Letiției. - Doamnă, faceți sex cât puteți mai mult, sexul complet este cel mai bun medicament, vă asigur! a spus doctorul ținând-o pe Letiția de mâini și privind-o cu bunăvoință. Zâmbind cu jumătate de față, în mașină, mergând spre hotel, am întrebat-o: - Ce-ai de gând, respecți tratamentul doctorului? - Vai de fundul tău, Iona, nu știi ce te-așteaptă, vom dansa valsul vienez, care nu se va mai termina... - Huuu! Ce bine că mai avem o noapte plătită! Abia aștept să-nvăț valsul! Pe drum am cumpărat mâncare la pachet și o sticlă de vin, Letiția a ales soluția, părea nerăbdătoare, chiar era, ajunși în cameră s-a dezbrăcat goală pușcă, m-a dezbrăcat și pe mine, lăsându-mi doar ortezele, și am intrat amândoi la duș, în cabina spațioasă de sticlă. M-a udat complet, apoi și-a început dușul ei, spălându-se fără pudoare, în paralel cu spălarea mea care stăteam înțepenit în cârje, lipit de perete, într-o suferință tăcută. Încununarea umilinței ce-mi invadase ființa, adunată în palmele încleștate pe mânerele cârjelor, exteriorizată în lacrimile ascunse printre picăturile dușului, avea să dispară greu, topindu-se în atingerile palmelor femeii, a senzației incredibile la lipirea noilor ei sâni când se înălța pe vârfuri pentru sărut, dar mai ales, în răspunsul meu erotic la atingerile parfumate cu gel de duș. S-a șters cu grijă, apoi m-a șters pe mine, sprijinindu-mă pe umărul ei mi-a absorbit cu prosopul picăturile rămase pe cârje, a ieșit prima din cabină întinzând prosoapele la uscat, stăteam în cârje lângă pat la întoarcerea ei, a adunat cuvertura de pe patul matrimonial aruncând-o jos, la picioarele patului, a rulat cu atenție cearceaful pentru învelit, a venit în fața mea, înclinându-se cu palmele apropiate: - Vă invit la valsul vienez, varianta în care ținuta nu este obligatorie. Am învățat acel dans, mereu altul, mereu schimbat, când credeam că-l știu bine, auzeam altă muzică, pașii se grăbeau de la sine, ajungeam de unde am pornit, nu ne doream odihnă, voiam experimentul, iubeam necunoscutul celor neștiute, neexperimentate, sufeream doar pentru un singur lucru, nu eram eu cel care conducea dansul, memoria palmelor îmi era amăgită, senzațiile pe jumătate s-au oprit într-o vreme, la capătul timpului, când a revenit timpul vorbelor, câteva cuvinte anunțându-mi schimbarea: - De câți ani nu-ți mai folosești picioarele? De vreo cinci? Știi că ți se atrofiază? sunt, vizibil mai subțiri. Nu știam, nu mi le privisem de foarte multă vreme, mai precis de când abandonasem exercițiile la vechea instalație, adoptând în exclusivitate doar simularea pașilor la banda cu bare paralele, în speranța obținerii performanțelor mersului fără orice ajutor. - De-aceea îmi sunt largi ortezele, eu credeam că s-a întins materialul, ce prost! Trebuie să revin la vechile exerciții. - Bine că nu s-a atrofiat altceva, a chicotit Letiția, ascunzându-și fața în pernă, că nici el nu a fost folosit. Apoi, stând în cot și privindu-mă complice: - De azi schimbăm foaia, exerciții pentru picioare și sex până la epuizare! La amândouă activitățile te ajut cu plăcere. Acum aș bea un pahar de vin, chiar dacă-i miezul nopții, apoi, după câteva ore de somn, mâncăm ceva și pornim către casă. Sau vrei să mai rămânem în capitala valsurilor? - Dacă ai cu cine și o muzică bună, poți dansa vals oriunde, la mulți ani, sănătate! Până la urmă am băut tot vinul, la unu noaptea ne-am culcat, ne-am trezit la șapte, la opt luam micul dejun la restaurantul hotelului, apoi am pornit către mașină. ...-cum se uită! Au ieșit după noi să ne vadă, să mă vadă cum mă chinuiesc, - Grijjjania voastră de idioți! - Ce ai Iona? Pe cine înjuri de dimineață? - Pe idioții aștia de la hotel, cei doi care m-au ajutat să mă ridic, plus unul de la recepție au ieșit ca hienele să vadă cum mă târâi tocindu-mi pantofii, dar ce mă mir, și ieri când am urcat în masină, întorcându-mi la un moment dat fața către clinică, toate geamurile cabinetului oncologic erau ocupate de ciocli în halate albe, chiar așa stranie este prezența mea, întrebarea lui cu voce stinsă, trecându-și cârjele în spate, una câte una. - Poate se uită după mine... mâna ei împăciuitoare peste mâna mea care voia să acționeze schimbătorul de viteze. - Nnda, cu siguranță! Doamne-ajută! - Mâna lui retrăgându-se pentru a-și face cruce. - Aici se face cruce de la stânga la dreapta. ...- de ce insistă? Vrea să mă enerveze? - Crucea mamii lor! Măcar cei din spital să-și fi văzut de treabă... ...- nu-i mai spune nimic, lasă-l să-i treacă. ...- față în față nu mă privesc în ochi, mimează dezinteresul, decența, dar din spate mă perforează cu laserele ochilor, mai ales când merg în cârje, în cărucior trec mai puțin vizibil, gradul de acceptare este mai ridicat, n-am crezut, dar ăștia sunt mai curioși decât la noi, probabil cei ca mine, care-și târâie picioarele, sunt o raritate pe aici, în fine... o să-mi treacă... ești nebun! sunt nebun, dar nu am cum să nu fiu, toți mă privesc ca pe o ciudățenie, mersul îmi este o zvârcolire chinuită, dacă mă trântește cineva la pământ, acolo rămân, singur nu mă mai pot ridica, picioarele îmi atârnă inerte ridicând praful, și ea, cea mai frumoasă femeie din lume, mă iubește, de fapt... doar mi s-a dăruit, nu mi-a spus-o prea des, dar mi-a spus-o totuși, și azi noapte am făcut dragoste cu atâta pasiune și intensitate, cum până la șaizeci de ani n-am cunoscut, femeia asta este un mister, o știu de zece ani, dar simt că n-o cunosc deloc, îmi spune că mi s-au subțiat picioarele, declarându-mi oficial sluțenia și eu să nu fiu nebun?... oare chiar ar trebui să fiu fericit? dacă mă gândesc bine spaimele mele nu mi le determină ea, eu singur mi le creez și le hrănesc, mă gândesc la ea ca la o zeitate, dar, când o am doar pentru mine, mă apucă frica, eu nu-mi ofer mie însumi decât dispreț și dezgust, pic de iubire nu-mi ofer singur, și eu joc un fel de teatru, la fel sunt și eu, cu două fețe, una blândă și generoasă pentru toți, și una inversă, malefică și înveninată, pe care mi-o ofer doar mie... și nici asta nu-i chiar adevărat, această a doua față, cea urâcioasă, i-o ofer și Lui, Celui care nu vrea să mă ajute să revin la ce-am fost înainte, deși joc și am jucat cinstit, nu m-am abandonat Lui cu totul, am muncit ca un disperat de când am crezut într-o șansă, L-am ajutat cât am putut, nu mai avea mult de făcut, o lipitură mică în coloană, acolo unde doi idioți au tăiat prea mult, și eram ca nou, eu am pregătit terenul în totalitate, avea tot dreptul să mă ajute, era acoperit prin acțiunile mele disperate și tenace, dar cred că nu-l interesează viața mea altfel decât este acum, și pe mine asta mă va omorî până la urmă, din asta mi se va trage moartea, sunt sigur, stranie iubire care-mi determină, necondiționat, orice act conștient realizat pentru ea, pentru sănătatea ei, pentru fericirea ei, pentru binele ei, o iubire care-mi produce bucurii nenumărate când ea lipsește sau este de față fără să fie a mea, nevoia ei de sprijin, pe care să i-l ofer eu, mă face fericit, însă, paradoxal, când îmi intră în viață, mai ales acum, sunt pierdut, speriat, trist, neîncrezător în mine și-n viața mea, în inima mea, abia atunci când o câștig, o pierd, apoi, dacă am norocul să mă certe pentru vorbe grele, mă trezesc, acum însă doar amintirile bune mă pot trezi, spunea Mioara cândva, certându-mă, primește tot ce ți se oferă și bucură-te cu tot ce primești, postulatul suprem, legea legilor, care semănă prea mult cu Învățăturile Cărții Lui, un fel de Crede și nu cerceta!, Fii fericit și taci!, Iubește, iubește, iubește-i pe toți!, dar mai ales ar trebui să mă iubesc pe mine, și asta este cel mai greu, să iubesc un nevolnic, și totuși ea spune, a spus-o în momente decisive, că mă iubește, că mă va iubi cât vom trăi, sau vom trăi câtă vreme mă va iubi, o aștept de ani de zile, trăiesc doar pentru asta, dar când vine, constat că mi-e rușine cu mine, și asta cred că este rezultatul huiduielilor tăcute, făcute doar din privire de cioclii în halate albe și de curioșii de la hotel, care sancționează dur orice abuz asupra normalității, căci ce altceva este asocierea noastră, chiar și pe porțiunea de drum din clădire până în mașină, decât un abuz asupra normalității, o agresiune asupra bunului mers al lumii, care nu tolerează nicio abatere de la frumos, elegant, plăcut, cred că și doctorul a vrut să-i spună să facă sex oricând și cu oricine, poate nici n-a crezut în potența mea... - Am văzut cum te-ai grăbit, lăsându-mă în urmă, ți-era rușine cu mine, se vedea de la orice fereastră... - Iar te-apucă? Nu poți fără să mă rănești, trebuie neapărat să mă jignești din când în când! - Așa cum eu singur îmi răsucesc pumnalul în rană, așa și tu îți faci singură rănile, doar că eu îmi recunosc neputința, pe când tu nu vrei să-ți recunoști limitele... normale până la urmă, o femeie ca tine nu poate fi umilită de prezența unui târâtor ca mine, erai cu doi metri înainte, nici nu te uitai în urmă, de parcă privirile lor te ardeau, cred că sufereai cumplit, nu doreai decât să intrăm în mașină și să dispărem cât mai repede. - Ești bolnav... și valsul, și tot ce... - Generozitate împotriva vinovăției, asta a fost, i-am tăiat vorba, ieșind de pe autostradă într-un autogrill. - Ce faci? De ce-ai oprit? |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy