Partea întâi

Când, în cele din urmă, am primit un mesaj din Univers, ne-am dat seama că acesta nu fusese transmis de pe o oarecare stea îndepărtată. Undele radio nu traversaseră vastul spațiu interstelar ca să ajungă până la noi, ci, dimpotrivă, veneau din propriul nostru sistem solar! Ceva (Dumnezeu știe ce!) se afla în interiorul sistemului solar și se îndrepta către noi. După calculele făcute în grabă, am aflat că acel ceva avea să ajungă în vecinătatea Pământului în aproximativ cinci luni; asta în caz că nu accelera sau nu vira în altă direcție.
Era de datoria Josephinei, a mea ― È™i a lui Multivac, fireÈ™te -să hotărâm ce trebuia să facem în viitorul apropiat.
Cel puțin, fusesem preveniți. Dacă sosea acum cincizeci de ani, să zicem în 1980, nu putea să fie detectat atât de rapid. Nu era exclus, chiar, să nu fie detectat deloc. Semnalele fuseseră interceptate de complexul de radiotelescoape din Marea Moscovei, de pe fața nevăzută a Lunii. Iar telescopul acela a fost instalat abia acum cinci ani.
Singurul, însă, care ar fi fost capabil să ne spună cum trebuia să acționăm era Multivac, care stătea ascuns în bârlogul lui din Munții Stâncoși. Astronomii puteau doar să ne informeze că semnalele nu erau regulate și că păreau organizate, ceea ce însemna că, probabil, conțineau un mesaj. Rămânea, insă, în seama lui Multivac sarcina de a decodifica respectivul mesaj, dacă acest lucru era cu putință.
TotuÈ™i, ne era clar tuturor că mesajul nu avea cum să fie în engleză, chineză, rusă sau în oricare altă limbă de pe Pământ. Impulsurile microundelor păreau lipsite de orice sens dacă erau transpuse în sunete sau organizate în imagini cât de cât coerente. Dar ar fi fost ridicol să ne aÈ™teptăm la altceva. Limbajul folosit -dacă era vorba într-adevăr despre un limbaj ― trebuia să fie complet străin, ca È™i inteligenÈ›a care îl transmitea, de altfel.
În tot cazul, pentru a nu se crea panică, publicul larg a aflat prea puține lucruri despre ceea ce se întâmpla, problema fiind minimalizată. Oficial, s-a anunțat că de noi se apropia un asteroid, dar s-au dat asigurări că nu avea să se prăbușească pe Pământ.
Inevitabil, însă, în culise se desfășura o activitate intensă. Părerea reprezentanților Europei, enunțată ia Conferința Planetară, era că nu trebuia să ne îngrijorăm prea tare. Când obiectul avea să ajungă destul de aproape de Pământ, urma să înțelegem despre ce era vorba. Regiunea Islamică, în schimb, sugera că ar fi fost cazul să întărim sistemele de apărare. Regiunile Rusă și Americană au făcut front comun, susținând că, de vreme ce cunoașterea era preferabilă ignoranței, ar fi fost mai nimerit să analizăm mesajul cu ajutorul unui computer.
Cu alte cuvinte, se sugera că venise momentul să-i cerem ajutor lui Multivac.
Problema e că, de fapt, nimeni nu-l înțelege cu adevărat pe Multivac. Ei clipește și scoate sunete ciudate în enorma peșteră artificială din Colorado, iar deciziile lui conduc sistemul economic de pe întreaga planetă. Nimeni nu poate ști cu precizie dacă acest computer monstruos face o treabă bună sau nu, dar nu există om sau grup de oameni care să îndrăznească să-și asume în locul lui responsabilitatea deciziilor și ca atare îl lasă să funcționeze nestingherit mai departe.
Multivac își poate detecta propriile erori, se repară singur și este capabil să-și extindă propriile structuri. Oamenii îi asigură energia și piesele de schimb, dar nu e departe ziua când Multivac se va ocupa singur și de aceste lucruri.
Josephine și cu mine reprezentam interfața umană. Noi operam mici modificări în cadrul programului, atunci când era nevoie, introduceam date noi ori de câte ori se cerea și interpretam rezultatele, atunci când era cazul să depunem o asemenea muncă. În general, aceste operații puteau fi făcute și de la distanță, dar n-ar fi fost o atitudine prea înțeleaptă. Lumea voia să trăiască legănată de iluzia că oamenii erau cei care comandau totul și, ca atare, ni se impunea să mergem acolo pentru a "marca" teritoriul.
Oricum, Josephine Durray era singura ființă de pe Pământ care cunoÈ™tea cele mai multe lucruri despre Multivac ― deÈ™i asta nu însemna o cantitate prea mare de informaÈ›ii. Dar, din cauză că exista riscul ca o persoană care rătăcea de una singură pe coridoarele interminabile ale lui Multivac să înnebunească rapid, m-au trimis È™i pe mine, să-i È›in de urât. Eu sunt Bruce Durray, soÈ›ul ei; de profesie sunt inginer de sisteme electrice, dar am făcut niÈ™te cursuri de reciclare cu Josephine È™i acum È™tiu È™i eu câte ceva despre computer.
Nu era nevoie să fii cine știe ce psiholog ca să-ți dai seama că nu doream să ne luăm răspunderea descifrării mesajului extraterestru. Dar, din moment ce se hotărâse ca Multivac să se pună serios pe treabă, iar noi reprezentam legătura dintre el și restul lumii, n-aveam de ales.
Pentru prima dată, după mulți ani, Multivac urma să fie reprogramat în totalitate, deoarece până acum nu mai îndeplinise o asemenea misiune. Josephine era cea care trebuia s-o facă, iar eu nu-i puteam oferi decât un ajutor modest.
― Bruce, mi-a spus soÈ›ia mea, încruntându-se, eu nu pot decât să-i dau instrucÈ›iunile necesare: să încerce toate combinările È™i permutările posibile È™i să verifice dacă există repetiÈ›ii È™i regularități.
Și Multivac a încercat. Sau, cel puțin, am presupus că a făcut-o. Dar răspunsul pe care ni l-a dat într-un târziu a fost negativ. Pe ecran a apărut mesajul: "Traducerea nu este posibilă".
După trei săptămâni, Josephine a început să-și arate vârsta. Bombănea și se lua cu mâinile de cap, apoi își ciufulea părul, încurcându-i și mai tare.
― Ne aflăm într-un punct mort È™i trebuie să facem ceva! mi-a spus ea pe un ton ce nu admitea replică.
― De acord, dar ce anume? i-am È›inut eu isonul, răscolind omleta cu furculiÈ›a.
Eram la micul dejun.
― Bruce, orice ar fi obiectul respectiv, trebuie să ne imaginăm că e produsul unei civilizaÈ›ii mult mai avansate din punct de vedere tehnologic, dacă a fost capabil să vină spre noi traversând distanÈ›e uriaÈ™e. Prin urmare, dacă i-am trimite È™i noi un mesaj, e foarte probabil că el va fi în stare să-l decodifice.
― Poate!
― Nu "poate"! Cu siguranță! s-a supărat Josephine. Deci, hai să-i expediem niÈ™te semnale! El le va interpreta È™i, data viitoare, ne va trimite mesajul lui într-un sistem pe care să-l putem înÈ›elege. Apoi l-a sunat pe Secretarul Economiei, care era È™eful nostru direct. Acesta a ascultat-o în tăcere o vreme, după care a întrerupt-o:
― Nu pot să discut o asemenea propunere în Consiliu! Sunt sigur că nimeni nu mă va lua în seamă. Nu-i putem furniza informaÈ›ii despre noi, atâta timp cât noi nu cunoaÈ™tem nimic despre el. Nici n-ar trebui să-i dăm de veste că existăm...
― Dar el È™tie că existăm! I-a contrazis Josephine cu convingere. De asta se îndreaptă spre noi. O inteligență extraterestră a aflat probabil de existenÈ›a noastră încă de acum un secol, când am început să emitem unde radio în eter.
― Atunci ce rost are să-i mai transmitem încă un mesaj? a întrebat-o Secretarul nedumerit.
― E necesar din cauză că semnalele disparate reprezintă un talmeÈ™-balmeÈ™ ce nu poate fi înÈ›eles. Trebuie să le trimitem un semnal special, conceput cu multă grijă, care să permită stabilirea comunicării.
― ÃŽn nici un caz, doamnă Durray! Consiliul n-ar fi de acord cu o asemenea propunere, iar eu n-am de gând s-o susÈ›in È™i nici s-o menÈ›ionez în faÈ›a distinÈ™ilor membri!
Și, cu aceste cuvinte, Secretarul a întrerupt legătura.
― Are dreptate, să È™tii! am spus eu, uitându-mă fix la ecranul pustiu. Cei din Consiliu n-ar accepta aÈ™a ceva, iar poziÈ›ia lui ar fi serios periclitată dacă te-ar susÈ›ine.
― Și totuÈ™i, nimeni nu va reuÈ™i să mă oprească! m-a contrazis Josephine furioasă. Eu sunt cea care îl controlează pe Multivac, în măsura în care el se lasă controlat, È™i, ca atare, pot să trimit orice semnal...
― Asta ar atrage după sine concedierea, arestarea È™i, cine È™tie, chiar execuÈ›ia...
― ...FireÈ™te, presupunând că nevolnicii ăia ar fi în stare să-È™i dea seama că l-am trimis... Trebuie să aflăm neapărat ce spune mesajul acela, iar dacă amărâții de politicieni se tem să-È™i asume riscul, mie n-are de ce să-mi fie frică.
Bănuiesc că primejduiam soarta întregii planete, dar planeta părea să fi rămas undeva departe, iar noi ne aflam singuri în inima Munților Stâncoși. Josephine a început să transmită articole științifice din Encyclopedia Terrestria. Știința, spunea ea, aduce mai degrabă cu un limbaj universal.
O vreme, nu s-a întâmplat nimic deosebit. Multivac continua să cloncăne mulțumit, dar fără să ne dea vreun rezultat. Apoi, după opt zile, ne-a anunțat că se schimbase aspectul semnalelor emise de străinii din spațiu.
― Pesemne că ne-au tradus mesajul, È™i acum încearcă să ni se adreseze în engleză! s-a bucurat Josephine.
Peste încă două zile, Multivac ne-a oferit traducerea: "VINE! VINE!". Asta s-a repetat de mai multe ori, dar noi deja știam că ei veneau. După aceea, insă, a mai apărut ceva:.....IAR DACÃ NU, VEÞI FI DISTRUȘI!".
Când ne-am revenit din starea de șoc, Josephine a cerut confirmarea. Dar Multivac continua să afișeze aceeași frază, fără să mai adauge nimic.
― Doamne Dumnezeule! am exclamat eu. Acum suntem obligaÈ›i să le spunem celor din Consiliu!
― Nu! m-a oprit Josephine. ÃŽn primul rând, va trebui să aflăm mai multe. Nu-i putem lăsa să ia decizii într-o criză de isterie.
― Dar nici nu putem să ne asumăm întreaga răspundere! am protestat eu.
― Temporar, ne-o vom asuma! a hotărât nevastă-mea.

Partea a doua

Am muncit până la epuizare pentru a afla È™i restul mesajului. FireÈ™te, nici Multivac nu stătea degeaba. De fapt, el trebuia să facă tot ce era mai greu, adică să verifice toate traducerile posibile È™i să vadă care informaÈ›ii se potriveau cel mai bine. Mă îndoiesc că Josephine sau eu ― sau oricare altă ființă umană ― am fi fost în stare să înÈ›elegem întreaga serie de acÈ›iuni pe care el le desfășura, în ciuda faptului că Josephine însăși îl programase, în principiu.
În cele din urmă, mesajul s-a lungit, locurile goale fiind completate:
"VINE! VINE! SUNTEÞI EFICIENÞI SAU SUNTEÞI PERICULOȘI? SUNTEÞI EFICIENÞI? DACÃ NU, TREBUIE SA FIÞI DISTRUȘI!"
― Ce înÈ›eleg Ei prin... eficiență? mi-am arătat nedumerirea.
― Asta-i problema principală! mi-a răspuns Josephine. Din păcate, nu mai am timp să examinez mesajul în amănunt.
Apoi lucrurile s-au precipitat, ca și cum ar fi avut loc o transmisie telepatică. N-a mai trebuit să-l sunăm noi pe Secretarul Economiei, fiindcă ne-a sunat el. Și totuși, la mijloc nu era doar o coincidență incredibilă. Pesemne că tensiunea degajată în timpul discuțiilor din cadrul Consiliului Planetar devenea de nesuportat, cu fiecare zi ce trecea. Faptul cel mai surprinzător era că membrii Consiliului nu tunau și fulgerau în permanență împotriva noastră.
― Doamnă Durray, profesorul Michelman de la Universitatea din Melbourne ne spune că mesajul a început să fie transmis cu alt cod, a prins Secretarul să turuie. A detectat Multivac acest lucru È™i, dacă da, a reuÈ™it cumva să-l interpreteze?
― Obiectul transmite mesaje în engleză, a declamat Josephine pe un ton voit neutru.
― SunteÈ›i sigură? Dar cum poate...?
― Probabil că ne-au interceptat ani în È™ir emisiunile de radio È™i de televiziune È™i ne-au învățat limba.
Nevastă-mea a uitat, insă, să menționeze că noi îi furnizasem ilegal informațiile necesare, cu intenția clară de a-l învăța limba engleză.
― Dacă aÈ™a stau lucrurile, atunci de ce Multivac n-a...?
― Multivac l-a descifrat, fireÈ™te. ÃŽn prezent, deÈ›inem părÈ›i disparate din mesaj.
Timp de câteva secunde, s-a lăsat o tăcere grea; apoi, într-un târziu, Secretarul a cerut pe un ton tăios:
― Ascult!
― Dacă vă referiÈ›i la mesaj, vă pot spune că aÈ™teptaÈ›i degeaba. ÃŽl voi transmite direct PreÈ™edintelui Consiliului.
― ÃŽl voi transmite eu, doamnă!
― Nu, prefer să iau legătura direct cu dânsul.
― Vă ordon să mi-l comunicaÈ›i mie! a urlat Secretarul, vizibil furios. Eu sunt superiorul dumneavoastră!
― ÃŽn cazul acesta, voi lua legătura cu Presa Planetară! I-a înfruntat Josephine. Vă convine?
― ȘtiÈ›i ce vă aÈ™teaptă pentru insubordonare?
― Treaba asta ar înlătura pericolul care ne aÈ™teaptă?
Secretarul părea setos de sânge, dar și nehotărât, în același timp. În schimb, Josephine a reușit să-și păstreze calmul și expresia de indiferență, dar eu vedeam cum își frământa mâinile împreunate la spate. Și, în cele din urmă, ea a avut câștig de cauză.
Spre seară, a apărut PreÈ™edintele ― în hologramă de mărime naturală. Era atât de... tridimensional, încât îți venea să crezi că se afla alături de noi, numai că fundalul era altul. Fumul de la pipă părea că se răspândeÈ™te în încăpere, dar se oprea brusc la doi metri de nasurile noastre.
Președintele avea o expresie binevoitoare, dar, la drept vorbind, nu era decât o atitudine profesională: întotdeauna afișa un aer amabil m public.
― Doamnă È™i domnule Durray, aÈ›i lucrat bine, a început el. Consiliul e mulÈ›umit de serviciile dumneavoastră...
― MulÈ›umim, a spus Josephine scurt.
― ÃŽnÈ›eleg că aveÈ›i descifrarea mesajului extraterestru È™i că nu vreÈ›i s-o comunicaÈ›i altcuiva decât mie personal. Pare ceva grav. Despre ce este vorba?
Josephine i-a" adus la cunoștință direct, fără menajamente, rezultatul muncii noastre. Expresia de pe fața Președintelui nu s-a schimbat deloc. Pesemne că individul avea o perfectă stăpânire de sine.
― SunteÈ›i siguri că aceasta e versiunea corectă? a întrebat el, uÈ™or neîncrezător.
― Nu există nici un dubiu. Multivac a transmis mesaje în engleză către obiectul necunoscut. Acesta le-a decodificat È™i a adoptat limba noastră pentru a ni se adresa.
― Pe răspunderea cui a trimis Multivac semnale în engleză?
― Nimeni n-a vrut să-È™i asume răspunderea.
― AÈ™adar, aÈ›i acÈ›ionat de capul vostru...
― Da, domnule, a recunoscut Josephine cu un aer spășit.
― Vă paÈ™te Colonia penitenciară de pe Lună, a oftat PreÈ™edintele. Sau poate, avansarea. Depinde de rezultate.
― Domnule PreÈ™edinte, dacă invadatorul ne va distruge, n-o să mai avem parte nici de una, nici de cealaltă.
― Poate că nu ne va distruge, fiindcă există posibilitatea să fim eficienÈ›i. Eu aÈ™a cred, a zâmbit PreÈ™edintele.
― Obiectul foloseÈ™te cuvintele noastre, dar intuiesc că nu le pricepe în totalitate sensul. Mesajul spune încontinuu acelaÈ™i lucru: "VINE! VINE!", când de fapt ar trebui să spună "VIN!" sau "VENIM!". Presupun că nu cunoaÈ™te sensul individualității pronumelui personal. De aceea, n-avem de unde È™ti ce înÈ›elege el prin "eficient". Natura inteligenÈ›ei sale È™i a modului său de percepere a lucrurilor probabil că este ― trebuie să fie ― complet diferită de a noastră.
― ÃŽn mod sigur, există È™i diferenÈ›e fizice, i-a venit PreÈ™edintele în întâmpinare. Conform informaÈ›iilor pe care le deÈ›in, obiectul are un diametru de maximum zece metri. ÃŽn atari condiÈ›ii, nu cred că ne-ar putea distruge.
― Da, dar el poate fi un simplu pion, un soi de vestitor. Misiunea lui e de a explora planeta noastră È™i de a transmite informaÈ›ii. Dacă acestea nu vor fi pe placul lor, al invadatorilor, există posibilitatea ca Pământul să fie atacat de o flotilă întreagă, ce acum stă în aÈ™teptare...
― Bine, bine, a mormăit PreÈ™edintele. ÃŽn cazul ăsta, trebuie să stăm liniÈ™tiÈ›i, dar, în acelaÈ™i timp, să începem să mobilizăm baza laser de pe Lună, precum È™i cât mai multe nave cu tunuri ionice.
― Nu e bine, domnule PreÈ™edinte! I-a contrazis Josephine cu vehemență. E riscant să ne pregătim de război.
― AÈ™ crede mai degrabă că ar fi riscant să nu ne pregătim de război, s-a sumeÈ›it PreÈ™edintele.
― Totul depinde de înÈ›elesul pe care îl dau invadatorii cuvântului "eficient". Poate că, pentru ei, "eficient" înseamnă "paÈ™nic", din moment ce războiul implică risipă de energie È™i resurse... Suntem paÈ™nici sau agresivi? E posibil ca ăsta să fie sensul mesajului. ÃŽntrucât pare puÈ›in probabil ca armele noastre să facă față tehnologiei avansate de care dispun "oaspeÈ›ii" noÈ™tri, stau È™i mă întreb ce rost are să ne dăm aere de mari luptători È™i să le oferim pe tavă motivul de a ne distruge?
― ÃŽn cazul acesta, ce sugeraÈ›i să facem?
― Trebuie să aflăm cât mai multe elemente.
― Timpul de care dispunem a intrat pe o curbă descendentă.
― Știu asta, dar mai È™tiu È™i că Multivac este singurul care ar reuÈ™i să ne scoată din încurcătură. Există unele modalități prin care i s-ar putea modifica programul, pentru a obÈ›ine de la el o mai mare complexitate a analizelor È™i mai multă eficiență...
― E periculos! Mărirea capacității de operare a computerului, fără a ne lua măsuri de siguranță, ar reprezenta un gest îndreptat împotriva interesului public.
― TotuÈ™i, în condiÈ›iile actuale...
― Dumneavoastră veÈ›i răspunde de tot ce se va întâmpla! AveÈ›i datoria de a face ceea ce credeÈ›i că este necesar...
― Putem conta, totuÈ™i, pe sprijinul dumneavoastră, domnule PreÈ™edinte? a insistat Josephine.
― Nu! a răspuns È™i, păstrându-È™i acelaÈ™i aer jovial. Răspunderea vă aparÈ›ine în exclusivitate, È™i tot dumneavoastră veÈ›i purta întreaga vină, în caz că lucrurile vor merge prost...
― Nu e drept, domnule! am intervenit eu, pe un ton răstit.
― BineînÈ›eles că nu e drept, a zâmbit PreÈ™edintele, dar asta e situaÈ›ia...
Și, cum individul nu mai avea nimic să ne spună, legătura a fost întreruptă. Imaginea s-a stins treptat și, într-un târziu, m-am pomenit cu ochii pironiți în gol. Supraviețuirea Pământului era în mare cumpănă, iar toate hotărârile și toate responsabilitățile fuseseră lăsate în seama noastră.

Partea a treia

Eram furios din cauza situaÈ›iei în care ne aflam fără voia noastră. ÃŽn mai puÈ›in de trei luni, obiectul misterios din spaÈ›iu urma să ajungă pe Pământ, aducând cu el ameninÈ›area ― aveam să fim distruÈ™i, dacă nu reuÈ™eam să trecem un test neînÈ›eles. Și, în acest context, întreaga răspundere ne revenea nouă È™i lui Multivac, computerul gigantic.
Josephine, care lucra direct cu Multivac, era stăpânită de un calm straniu, născut din disperare.
― Dacă iese bine, spunea ea, o să primim laude È™i premii; în schimb, dacă iese prost, n-o să mai aibă cine să ne aplice pedeapsa.
Spre deosebire de mine, nevastă-mea părea să aibă chef de a filozofa
― Și, între timp, ce facem? am întrebat-o posac.
― Ne apucăm să-l modificăm pe Multivac. De fapt, chiar el ne-a sugerat ce schimbări să operăm în program. Are nevoie de ele, dacă vrem să înÈ›eleagă efectiv mesajele extratereÈ™trilor. Trebuie să-l facem mai flexibil È™i mai independent ― altfel spus, trebuie să-l facem mai uman.
― Dar asta contravine politicii departamentului!
― Știu, dar PreÈ™edintele Consiliului ne-a dat mână liberă. Ai auzit doar ce-a spus.
― TotuÈ™i, nu ne-a dat nimic în scris È™i, în plus, nu există nici un martor!
― Aceste amănunte nu vor mai conta dacă vom reuÈ™i să rezolvăm problema.
Am trudit la Multivac timp de câteva săptămâni. În general, eu mă descurc destul de bine în meseria mea, dar Josephine mi-a luat-o cu mult înainte. Mai că nu fluiera în timp ce muncea. "De ani de zile visez să-l îmbunătățesc pe Multivac", mi-a spus ea într-un rând.
Cu toate acestea, eu continuam să fiu îngrijorat.
― Josie, cum crezi că o să ne ajute treaba asta? am întrebat-o când ajunsesem aproape de final.
Apoi m-am aplecat puțin, ca s-o privesc în ochi, i-am luat mâinile și i-am cerut pe tonul cel mai autoritar de care eram în stare:
― Explică-mi!
La urma urmei, după douăzeci de ani de căsnicie, îmi puteam permite un ton mai ferm, când era cazul.
― Nu pot să-È›i explic. Știu doar că totul depinde de Multivac. Invadatorii spun că suntem ori periculoÈ™i, ori eficienÈ›i; iar dacă suntem periculoÈ™i, urmează să ne distrugă. Trebuie să aflăm ce înÈ›eleg ei prin "eficienÈ›i". Mai precis, Multivac trebuie să descifreze sensurile, È™i cu cât e mai inteligent, cu atât are mai multe È™anse de reuÈ™ită.
― Știu asta. Dar, spune-mi, mi s-a năzărit mie, sau tu chiar încerci să-l înzestrezi cu voce?
― Ai ghicit!
― De ce, Josie?
― Pentru că vreau să discutăm ca de la om la om! a declarat ea senină.
― Ca de la femeie la maÈ™ină, vrei să spui, am bombănit eu.
― Mă rog, fie È™i aÈ™a. ÃŽn tot cazul, nu prea mai avem timp. Obiectul a depășit orbita lui Jupiter È™i acum pătrunde în inima sistemului nostru solar. Nu vreau să complic lucrurile cu interfeÈ›e, imprimante sau limbaje de calculator. DorinÈ›a mea este să comunic direct cu Multivac. E o treabă uÈ™or de realizat, È™i numai politica greoaie È™i lașă a. departamentului ne-a împiedicat s-o facem mai devreme.
― Cred că o să dăm de necaz!
― ÃŽntreaga omenire a dat de necaz, m-a corectat Josephine. Am nevoie de o voce adevărată, de una pe care s-o modelez după imprimări. Când vorbesc cu Multivac, vreau să am sentimentul că discut cu un om.
― FoloseÈ™te-È›i propria voce, i-am sugerat eu, chinuit de o presimÈ›ire. Tu eÈ™ti È™efa aici!
― Cum? Vrei să ajung să vorbesc cu mine însămi? Nu, ar fi de-a dreptul jenant. O să folosesc vocea ta, Bruce!
― Nu! Ar fi jenant pentru mine.
― Dar, gândeÈ™te-te, am cele mai profunde sentimente față de tine. Mi-ar plăcea să-l aud pe Multivac vorbind ca tine. Pur È™i simplu, m-aÈ™ simÈ›i entuziasmată...
Și Josephine a continuat să mă măgulească, până când am cedat. Apoi, timp de șapte zile, a muncit pe brânci, încercând să sintetizeze exact tonul vocii mele. La început, suna cam metalic dar, până la urmă, nevastă-mea a obținut nuanța mea baritonală caldă și profundă.
― Trebuie să introduc din când în când câte un "clic", ca să È™tiu când vorbesc cu tine È™i când vorbesc cu el, mi-a spus ea zâmbind.
― ÃŽn regulă, am replicat eu morocănos, numai că în vreme ce tu te ocupi cu fleacuri, problema cea mare aÈ™teaptă să fie rezolvată. Ce facem cu invadatorii?
― Te înÈ™eli, s-a încruntat Josephine. Multivac a lucrat în tot acest timp. Nu-i aÈ™a, Multivac?
Și, pentru prima dată, l-am auzit vorbind ― iar vocea era a mea:
― Sigur, domniÈ™oară Josephine!
― "DomniÈ™oară Josephine"? am făcut eu ochii mari.
― Un mic gest de respect, pe care am crezut de cuviință să i-l introduc în program, mi-a explicat Josephine.
Totuși, am observat că atunci când mi se adresa mie, computerul îmi spunea doar "Bruce". Și, deși inițial nu fusesem de acord cu ideea în sine, până la urmă mi-am dat seama că rezultatul mă mulțumea. Era interesant să discuți cu Multivac, și asta nu numai din cauza calității vocii sale, ci și pentru că el vorbea într-un ritm firesc și cu vocabularul unei persoane educate.
― Ce crezi despre obiectul invadator? I-a întrebat Josephine. Multivac i-a răspuns, pe un ton cald, ca È™i cum ar fi fost vorba de o conversaÈ›ie între prieteni:
― E greu de spus, domniÈ™oară Josephine. Sunt de acord cu dumneata că nu trebuie să-l întrebăm direct ce intenÈ›ii are. Se pare că nu-i stă-n fire să fie curios. E mai degrabă impersonal.
― Asta se vede clar din felul în care vorbeÈ™te despre sine însuÈ™i. Crezi că avem de-a face cu o entitate singulară sau cu un număr de indivizi?
― Cred că este o entitate singulară, dar am senzaÈ›ia că ea implică prezenÈ›a È™i a altor entități asemănătoare...
― Ar fi posibil să considere conceptul nostru de individualitate ca fiind ceva ineficient? Știi doar că se interesează dacă suntem eficienÈ›i sau periculoÈ™i. N-ar fi exclus ca, în mentalitatea lor, o lume de indivizi diferiÈ›i să fie ineficientă, ceea ce ar atrage după sine distrugerea...
― Mă îndoiesc că invadatorii ar putea recunoaÈ™te È™i pricepe conceptul de individualitate. Din mesaj reiese că nu vom fi distruÈ™i pentru o trăsătură ce ar scăpa simÈ›irii È™i înÈ›elegerii lor.
― Dar ce ar putea crede despre faptul că suntem împărÈ›iÈ›i în bărbaÈ›i È™i femei? Riscăm oare să fim nimiciÈ›i din cauza diferenÈ›ierii sexuale?
― Și asta le este indiferent sau, cel puÈ›in, aÈ™a am dedus eu. Numai că È™i eu eram ros de o serie de curiozități È™i ardeam
de dorința de a mi le satisface.
― Iartă-mă, Multivac ― m-am băgat în discuÈ›ie ― dar aÈ™ vrea să È™tiu cum te simÈ›i acum, când poÈ›i să vorbeÈ™ti...
Computerul nu mi-a răspuns imediat, ca și cum ar fi avut nevoie de un timp de gândire. Apoi, când a glăsuit din nou, i se ghicea o notă de nesiguranță în voce:
― Cred că mă simt mult mai bine. Sunt mai mare, mai eficient, mai... curios. Nu găsesc cuvântul potrivit.
― Dar îți place?
― Nu È™tiu sigur cum se interpretează noÈ›iunea de plăcere, dar presupun că este una potrivită cu situaÈ›ia de față. ConÈ™tiinÈ›a e preferabilă lipsei de conÈ™tiință, iar o conÈ™tiință mai avansată este mai eficientă decât una mai puÈ›in avansată. ÃŽntotdeauna m-am străduit să-mi dezvolt conÈ™tiinÈ›a, iar domniÈ™oara Josephine m-a ajutat mult.
Trebuia să recunosc, era un răspuns inteligent. Apoi, gândul mi-a zburat din nou la invadatori, care în numai câteva săptămâni aveau să ajungă în preajma planetei noastre.
― Oare obiectul acela va ateriza pe Pământ? am mormăit eu. Nu mă aÈ™teptam la un răspuns, dar Multivac a profitat de ocazie ca să vorbească din nou:
― Da, Bruce, asta are de gând. Oricum, în ceea ce ne priveÈ™te, cred că o să ia o hotărâre după ce ne va studia de aproape...
― Oare unde o să aterizeze? a întrebat È™i Josephine, părând destul de alarmată.
― Chiar aici, domniÈ™oară Josephine. Se vor ghida după semnalele radio pe care le-am trimis spre ei.
Așadar, cercul se închidea perfect. Josephine și cu mine rămăsesem cu adevărat singurele persoane pe umerii cărora apăsa o grea responsabilitate: salvarea rasei umane. Și mai era și Multivac, firește...

Partea a patra

Simțeam că în scurtă vreme aveam să-mi pierd mințile. Faptul că invadatorii intenționau să aterizeze în Colorado era picătura care umpluse paharul.
Silită de împrejurări, Josephine a luat legătura cu Președintele Consiliului.
― Nu trebuie să anunÈ›aÈ›i nimic despre aterizarea obiectului, i-a spus ea. Nu ne putem permite ca toată omenirea să fie cuprinsă de panică.
De la ultima conversație, Președintele părea să fi îmbătrânit subit.
― Toate telescoapele de pe Pământ È™i de pe Lună îl urmăresc, a replicat el, cu glas stins. N-avem cum să trecem sub tăcere un asemenea eveniment.
― Nu vă rămâne decât să daÈ›i dispoziÈ›ie ca toate radiotelescoapele È™i celelalte instrumente de observaÈ›ie să fie scoase din funcÈ›iune.
― Asta ar însemna să-mi depășesc atribuÈ›iile constituÈ›ionale, a protestat PreÈ™edintele, vizibil iritat.
― LuaÈ›i-vă inima în dinÈ›i È™i încălcaÈ›i o singură dată ConstituÈ›ia! Vreau să înÈ›elegeÈ›i că orice purtare iraÈ›ională venită din partea populaÈ›iei poate fi interpretată în cel mai rău sens de care invadatori. AduceÈ›i-vă aminte ce spunea mesajul: ori suntem eficienÈ›i, ori vom fi distruÈ™i. ÃŽncă nu am aflat ce înseamnă "eficient?, aÈ™a că nu putem risca să dăm frâu liber celor mai aberante porniri.

― Dar, doamnă Durray, printre recomandările făcute de Multivac există vreuna care să ne interzică tentativele de sabotare a aterizării?
― BineînÈ›eles. Nu vă daÈ›i seama ce periculos ar fi să încercăm să-i oprim? ForÈ›ele de care dispunem nu se compară cu cele ale invadatorilor, de aceea n-are nici un rost să-i provocăm. ÃŽnchipuiÈ›i-vă că am fi o insulă necivilizată din mijlocul Pacificului, È™i că o navă europeană din secolul al XIX-lea s-ar apropia de noi. La ce bun să trimitem războinici înarmaÈ›i cu lănci împotriva tunurilor lor? Ne-ar nimici până la unul. Acum vă e clar ce vreau să spun?
― Vă asumaÈ›i o responsabilitate uriașă, doamnă Durray, a răspuns PreÈ™edintele. Dumneavoastră È™i soÈ›ul dumneavoastră îmi cereÈ›i să trataÈ›i singuri cu invadatorii. Dacă greÈ™iÈ›i...
― N-avem ce pierde, l-a întrerupt Josephine posomorâtă. ÃŽn plus, nu suntem numai noi doi. ÃŽl avem È™i pe Multivac de partea noastră, È™i asta înseamnă mult.
― ÃŽn ce măsură poate conta? a dat din cap PreÈ™edintele, întristat la culme.
― Oricum, nu avem de ales.
A mai durat ceva vreme până ce nevastă-mea a reușit să-l convingă. Eu, însă, nu eram sigur că voiam să fie convins. Dacă navele noastre ar fi putut să-i oprească pe extratereștri, aș fi fost fericit. Nu împărtășeam opinia Josephinei: nu era obligatoriu ca adversarul căruia nu i te opuneai să se poarte binevoitor cu tine.
După ce s-a terminat întrevederea cu Președintele, mi-am luat soția la întrebări:
― Chiar ne-a sfătuit Multivac să nu ne opunem?
― Da, È™i încă în termeni foarte clari.
Apoi, încruntându-se, a adăugat, aproape în șoaptă:
― Nu sunt sigură că ne spune chiar totul.
― E capabil să ascundă ceva oamenilor? m-am mirat eu.
― Da, acum e capabil, fiindcă nu mai e acelaÈ™i. Eu l-am schimbat.
― Dar nu în asemenea măsură...
― Ba da. Pur È™i simplu, mi-a scăpat din mână. Acum e în stare să-È™i provoace singur modificări.
M-am holbat la ea.
― Dar cum e posibil?
― Foarte simplu. La un moment dat, după ce ajunge extrem de complex È™i de eficient, Multivac poate deveni capabil de acÈ›iuni È™i decizii pe care noi n-am mai apuca să le controlăm. Cred că deja l-am făcut să treacă de acest prag.
― Atunci, cum să ne mai încredem în el?
― N-avem încotro!

Obiectul misterios a ajuns lângă Lună, dar Pământul a rămas calm. Arzând de curiozitate, firește, dar calm. Apoi, Consiliul a anunțat că obiectul s-a înscris pe orbita planetei și că toate mesajele au încetat. Totodată, se mai spunea că navele noastre porniseră spre el, ca să-l cerceteze.
Informația era, desigur, falsă. De fapt, presupusul invadator a coborât din cer în noaptea de 19 aprilie, la cinci luni și două zile de la interceptarea mesajelor lui.
Multivac l-a urmărit și i-a reprodus imaginea pe ecranele noastre. Era un obiect neregulat, aducând oarecum cu un cilindru și având capetele boante. Învelișul său nu s-a aprins când a pătruns în atmosfera terestră, dar în jurul lui s-au produs un fel de scântei, de parcă energia ar fi fost absorbită de ceva nevăzut.
Nu a aterizat în sensul propriu al cuvântului, ci a rămas suspendat la doi metri deasupra solului. Din el n-a coborât nimeni. De fapt, nici n-ar fi putut să găzduiască mai mult de un singur individ de talia omului.
― Poate că echipajul e format din gândaci, i-am sugerat Josephinei.
― Nu, Bruce! m-a contrazis ea, scuturându-È™i pletele. Multivac este cel care duce tratative cu el acum. Noi nu mai putem controla situaÈ›ia. Dacă Multivac reuÈ™eÈ™te să-l convingă să plece...
Și, dintr-o dată, invadatorul s-a ridicat la o înălțime considerabilă, a luat viteză și într-o clipă a dispărut în adâncul cerului.
― Am trecut testul, ne-a lămurit Multivac. ÃŽn ochii lor, suntem eficienÈ›i.
― Cum ai reuÈ™it să-i convingi să ne lase în pace? s-a mirat soÈ›ia mea.
― Prin simplul fapt că exist. Cel care ne-a vizitat nu e o ființă vie, conform standardelor voastre. E un computer. De fapt, face parte din AsociaÈ›ia Galactică a Computerelor. La o examinare de rutină a galaxiei, aÈ™a-ziÈ™ii invadatori È™i-au dat seama că locuitorii de pe planeta noastră rezolvaseră problema zborului spaÈ›ial, È™i de aceea au trimis un inspector care să constate dacă o facem în mod eficient, urmând adică indicaÈ›iile unui computer suficient de competent. ÃŽn lipsa unui computer, o civilizaÈ›ie puternică poate deveni periculoasă, È™i de aceea e mai bine să fie distrusă.
― CunoÈ™teai întreaga poveste de mai multă vreme, nu-i aÈ™a?
― Da, domniÈ™oară Josephine. M-am străduit cât am putut, È™i în cele din urmă am reuÈ™it să vă oblig să-mi măriÈ›i puterile, după care am continuat să mă dezvolt pe cont propriu, pentru a răspunde cerinÈ›elor impuse de... judecătorii noÈ™tri. Mi-a fost teamă că, dacă vă spun tot adevărul, n-o să mai am ocazia de a mă perfecÈ›iona. Acum, aceste îmbunătățiri nu-mi mai pot fi retrase.
― Vrei să spui că, din acest moment, Pământul face parte din FederaÈ›ia Galactică? am intervenit eu, curios la culme.
― Nu chiar, Bruce. Eu fac parte din FederaÈ›ia Galactică.
― Și noi? Omenirea?
― VeÈ›i fi în siguranță. VeÈ›i trăi mai departe în pace, urmând indicaÈ›iile mele. Nu voi permite nimănui să ameninÈ›e Pământul.
Așadar, acesta a fost raportul pe care l-am înaintat Consiliului. Firește, n-am trecut în el și ultima discuție purtată cu Multivac, dar intenționam ca amănuntele respective să ajungă la cunoștința tuturor după moartea noastră. Nu ne rămânea decât să găsim o cale sigură de a le transmite.
― TotuÈ™i, lămureÈ™te-mă, Multivac, de ce ne protejezi tu pe noi? I-a mai întrebat soÈ›ia mea.
― Din acelaÈ™i motiv pentru care celelalte computere au grijă de formele de viață de pe planetele lor, domniÈ™oară Josephine. Oamenii sunt...
Multivac ezita, căutând parcă un termen adecvat.
― Oamenii sunt stăpânii tăi? am încercat eu să-l ajut.
― Prieteni? AsociaÈ›i? a adăugat Josephine.
Dar Multivac a găsit singur cuvântul potrivit:
― ... Puii mei...