agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-08 | [This text should be read in romana] |
Se spune că odată mergea moartea prin lume hai-hui și lua cu ea pe cine se nimerea să-i iasă în cale. Tot mergând ea cu urechile ciulite să vadă ce se mai aude prin casele oamenilor, trecu pe lângă o casă din care răzbătea o voce care se văita:
„Of, nu m-ar lua odată moartea să nu mai pătimesc!” Pasămite era un om bolnav care-și îndura cu greu chinurile. Auzindu-și numele moartea intră în casă și-i zise: „M-ai strigat! Iată-mă, am venit să te iau!” Omul nostru încremeni. Nu-i prea venea a-și crede ochilor și urechilor. Înțelese că ceea ce rostise erau doar vorbe deșarte menite doar să-i amăgească suferința și să-i atenueze simțurile. Nu avea în el nici cea mai măruntă dorință de a muri. Mut de uimire abia îngăimă: „M-am răzgândit, poți să pleci. Îmi pare rău că ai bătut drumul degeaba de pe unde locuiești tu până aici la mine.” „Ba nu, că n-am bătut nici un drum. S-a întâmplat să trec pe aici. De altfel, mă simt chemată de oameni peste tot în lumea asta și degeaba mă duc că nici unul nu mai vrea să vină. Mai bine nu-i aud. Pe tine s-a întâmplat să te aud și dacă tot sunt aici hai cu mine că de toate te scapă moartea, numai de moarte nu te scapă nimeni.” Mai merse ea ce merse și într-o altă zi înoptă într-un sat în care nimeri în casa unui om foarte bogat și ceru găzduire. Cum la casa aceea era și belșug și loc o lăsară să intre și să se adăpostească în pod cu toate că stăpânul era cam hapsân. Ba chiar plictisindu-se, la un moment dat bogatul o chemă să mai schimbe o vorbă cu ea. Se vedea că drumețul nu prea era de prin părțile locului și voia să știe dacă mai sunt și alții la fel de bogați ca el. Poate știa și de vreo comoară pe care să i-o sufle el mai târziu, poate avea și informații despre lumea la care el nu avea acces. Șezu la masă și se ospătă, îsi vărsă noianul amintirilor, ba chiar îi spuse hapsânului câtreva metode de lucru prin care să se îmbogățească mai repede. Dar întrebând omul, într-un final, cine este și de unde vine, încotro se duce, îi mulțumi într-un mod orginal: „Eu sunt moartea și-am venit să te iau. Nu mă gândisem dinainte la asta, vreau să spun că nu știu dacă era vremea ta. Dar de vreme ce sunt aici probabil că da. Așa că hai cu mine.” „Bine, replică omul sincer speriat, dar de ce tocmai pe mine? Ia și tu unul mai sărac. După cum vezi mai bogat ca mine prin ținutul acesta nu prea mai găsești. Pot să-ți dau oricât ceri numai lă-mi viața.” „Mai ești și egoist pe deasupra și nesimțit. Nimeni nu știe cât costă viața, iar în fața morții toți sunteți egali. Banii pot cumpăra orice pe lumea sta numai viața și moartea nu. Haide.” Și-i socoti zilele și-l luă. Mai merse ea ce mai merse până ce nimeri în casă unui om sărac cu o cociabă mică și plină de copii, dar își zise că s-o găsi un locșor și pentru ea. Să aibă unde să-și plece capul. Copiii se culcaseră și omul se pregătea și el de odihnă după o zi grea de trudit la sapă. Moartea, gândindu-se că a doua zi i se va face milă de el sau că a doua zi nu va mai avea timp deoarece omul putea pleca dis de dimineață la muncile sale, îl luă deoparte și-i zise: „Îți mulțumesc pentru găzduire, pentru că m-ai primit și mi-ai dat adăpost. Însă eu sunt moartea și dacă tot am intrat în casa ta o să te iau cu mine.” „Mai așteaptă, te rog, măcar până îmi cresc copiii”, insistă omul, „dacă mor eu cine mai are grijă de ei? Cine o să mai muncească pentru ei? Mama lor ai luat-o când s-o născut cel mic, acum patru ani jumate. Or să moară de foame, or să ajungă cerșetori.” „Atunci facem altfel. Îmi dai unul din copii, care vrei tu, și astfel scapi și tu și ceilalți. Mai scapi și de o gură în plus la masă.” „Doamne ferește! Ce spui acolo? Să mă fac ucigașul copiilor mei? Copii îmi sunt mai dragi ca orice pe lumea asta. Ia-mă pe mine dacă-i așa și s-or descurca ei cumva. O să aibă Dumnezeu grijă de ei.” Așa că moartea trase linie și adună și-l luă și pe dânsul. Mai merse până întâlni un cărturar. Seara, când să sufle omul în lumânare, moartea îl opri și-i zise: „Eu sunt așa și pe dincolo și te invit să afli ce-i pe lumea cealaltă.” „Ia și tu un om obișnuit. Eu sunt cel mai învățat și inteligent om de pe aici și n-ar fi drept să mă iei tocmai pe mine.” „Ei, mulți se cred deștepți. Sunt chiar prea mulți după gustul meu. Așa că tu lasă locul liber. Se va găsi imediat unul care să-l ocupe, n-avea grijă de asta. Nu ai vrea să vezi, măcar de curiozitate, cum este pe lumea de dincolo? Să afli ceva nou? Toți vor să știe încă de pe lumea asta. Nici unul nu vrea însă să să mergă și să afle pentru a le spune și celorlalți. Tu ai acestă ocazie rară. Nu o rata.” Lovit în vanitate omul cedă. Așa că-l cosi și-l luă cu ea. Într-o altă zi nimeri la casa unui desfrânat, unui om care avusese multe femei la viața lui. Era un bărbat frumos și i se dusese vestea. Și el îi ceru să nu-l ia tocmai pe el, căci cine s-ar îngriji de nevoile trupești ale văduvelor și fecioarelor în lipsa lui? Este dornic de viață și de plăcere, viguros, încă tânăr. Dar, rece și nepăsătoare, îi răspunse că sunt destule femei și pe lumea de dincolo. „Ei, ce să-i faci?”, își zise omul, „e femeie și nu nici chiar de lepădat”. Așa că merse singur după ea. Continuând ajunse la chilia unui călugăr îmbunătățit. Acesta o primi cu bucurie, cu conștiința împăcată, cu dorul de ajunge mai repede în brațele părintești. Știa că va veni, i se arătase Maica Domnului în vis și-i spusese ceasul și modalitatea prin care avea să sosescă, așa că stătea pregătit, cufundat în rugăciune și cu mintea al ceruri. „Nu te temi de mine, Bătrâne?” „De ce m-aș teme? Știam că vei veni și apoi tu nu faci decât să mă duci mai aproape de ceea ce mi-a dorit toată viața mea: Împărăția cerurilor. Așa că trebuie să-și mulțumesc că te-ai îndurat să vii.” „Și dacă nu mai vreau să te iau?” „Nu ai voie să nu vrei. Căci ai poruncă de Domnul pentru asta. O fi luând tu pe cei nepregătiți alanadala dar pe cei care se pregătesc nu ai voie să-i ocolești.” Așa că-l luă și-l conduse la Dumnezeu. Continuând ajunse la ușa unuia de-i umbla vestea de prost ce era. Îi zise ca și celorlalți: „Am venit să te iau că și-așa degeaba faci umbră pământului.” „Nu te cred”, veni răspunsul promt. „Nu ți-e frică?”, îl întrebă ea puțin surprinsă. „Deloc. Moartea este un lucru care nu se vede, nu merge și nu vorbește. Așa că nu poți fi tu.” „Hai cu mine și-ți voi demonstra că nu mint.” „Merg. Dar să nu mă faci să vin degeaba. Dacă tot ai de gând să mă iei cu tine măcar să fie o treabă serioasă să nu mă obosesc de pomană și să fac drumul înapoi degeaba.” „O să te convingi imediat.” Omul intră în casă, își luă căciula și vesta și-i spuse soției: „Nevastă, vezi că mă duc cu omul ăsta până colea. Nu mă aștepta cu masa că nu știu dacă mă întorc până diseară.” „Mă, prost ca tine n-am mai văzut”, se minună moartea, „tu ești o raritate așa că te las să te mai vadă și să se minuneze și alții.” Și dispăru. „Ei, zise nevasta omului, nu mai pleci? Unde este celălalt, măcar chiamă-l și pe el la masă. O fi flămând.” „Nu știu unde este. A plecat și nu-l mai văd. Vorbea prosti. Zicea că este moartea. Parcă nu era în toate ale sale, sărmanul. Acum nu știu încotro a luat-o, până am intrat eu în casă a dispărut. Dar tu pune masa că dacă a plecat moartea noi am rămas cu viața și trebuie s-o ducem.” |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy