Pe strada Piezișă la casa cu nr. 17 trăia o bătrânică. Pe vremuri trăise aici împreună cu bărbatul ei și avusese un băiețel. Dar băiețelul a crescut mare și s-a dus, iar bărbatul a murit, și bătrânica a rămas singură.
Trăia așa în liniște și pace, își sorbea ceaiul, trimitea scrisori fiului și altceva nimic nu mai făcea.
***
Însă lumea spunea despre ea că a căzut din lună. Se duce ea altădată la benzinărie și întreabă:
-Cu cât dați franzelele?
Vânzătorii pufnesc în râs:
-Ce tot vorbiți, cetățeanco, de unde să avem noi franzele? Ce, ați căzut cumva din lună?
Iată deci cum era bătrânica.
Era odată vreme frumoasă, cu soare, iar pe cer - nici un norișor. Pe strada Piezișă se ridicase praful. Au ieșit portarii să stropească. Deșartă ei apa drept în praf, de-a lungul și de-a latul. Praful, împreună cu apa, zboară la pământ.
Din poarta casei cu numărul 17 a ieșit bătrânica. Þinea în mână o umbrelă cu mâner mare și strălucitor, iar pe cap avea o pălăriuță cu panglicuțe negre.
-Spuneți-mi, - strigă ea către portar - nu știți unde se vinde cerneală?
-Dă-te la o parte! - strigă portarul, eliberând un jet de apă.
Bătrânica-n stânga - jetul după ea.
Bătrânica-n dreapta - jetul după ea.
-Ce-i cu tine, - îi strigă portarul - ai căzut din Lună? Vezi doar că stropesc strada!
Bătrânica a făcut doar un semn a lehamite cu umbrela și a plecat mai departe.
A ajuns la piață, și se uită în jur: stă un flăcău și vinde ditamai șalăul, lung cât mâna și gros cât piciorul. L-a tot jucat el în mâini, apoi l-a prins cu două degete de nări, l-a legănat și deodată l-a scăpat, dar nu l-a lăsat să cadă, ci l-a prins cu îndemânare de coadă și l-a întins cu cealaltă mână bătrânicii:
-Ia - zice - îl dau p-o rublă.
-Nu - zice bătrânica - mie cerneală...
Dar flăcăul nici n-a lăsat-o să termine.
-Luați-l - zice - peștele trage cinci puduri juma’ cu totul, - și, ca și cum ar fiobosit, a trecut peștele în cealaltă mână.
-Nu - a spus bătrânica - mie cerneală îmi trebuie.
În cele din urmă flăcăul a priceput ce-i tot vorbea bătrânica.
-Cerneală? - a întrebat-o el.
-Da, cerneală.
-Da’ pește nu?
-Nu.
-Da’ ce-i cu matale, ce, ai picat cumva din Lună? - a spus flăcăul.
Iar o precupeață se și apucase să strige:
-Acilea, vă rog frumos! Poftiți acilea, vă rog!
Și a împins spre bătrânică un borcan cu prune uscate.
-Poftiți, vă rog frumos - zice - nicăieri nu mai găsiți așa ceva.
-Mie-mi trebuie cerneală, nu afine - spune bătrânica.
-Ce fel de cerneală, roșie sau neagră? - a întrebat târgoveața.
-Neagră - a spus bătrânica.
-Neagră nu avem - a spus târgoveața.
-Ei, atunci roșie - a spus bătrânica.
-Nici roșie n-avem - a spus târgoveața.
-Rămâneți cu bine - a spus bătrânica și a plecat.
Iată că deja a ajuns la capătul pieței, dar cerneală nu se vede nicăieri.
Bătrânica a ieșit din piață și a pornit-o pe-o străduță.
Tocmai voia bătrânica să treacă pe partea cealaltă, când deodată:
-Tarar - ararar-arar-rrr! - huruie automobilul.
Bătrânica a rămas încremenită, dar noroc că se nimerise pe-acolo un om de treabă, care a luat-o de braț și i-a spus:
-Ce-i cu dumneavoastră - zice, - parcă ați fi căzut din Lună. Ar fi putut să vă strivească.
Și a condus-o pe bătrânică până dincolo.
Bătrânica a stat să-și mai tragă sufletul și tocmai voia să-l întrebe pe omul cel de treabă despre cerneală, dar când s-a întors, acestuia nu i se mai vedea nici urma.
A pornit bătrânica mai departe, se opintește în umbrelă și întoarce capul în toate părțile, doar-doar va găsi pe cineva pe care să-l întrebe despre cerneală. Iar din direcția opusă uite că se apropie de ea un bătrânel cu un toiag, bătrânel tare și cărunțel. Bătrânica s-a apropiat de el și l-a întrebat:
-Dumneavoastră, se vede, sunteți un om umblat, poate știți să-mi spuneți unde se găsește de vânzare cerneală?
Bătrânelul s-a oprit, și-a înălțat capul, și-a încrețit fruntea și a căzut pe gânduri. După ce-a stat așa câteva clipe, a vârât mâna în buzunar, și-a scos punguța cu tutun, o foiță și țigaretul. Și-a răsucit apoi încet țigara, și-a aprins-o și, vârându-și chibriturile la loc, a strecurat prin gura știrbă:
-Șeșneală șe cășește la macașin.
Și s-a hotărât bătrânica să intre la magazin. Magazinul avea vitrine mari, cât un perete. Iar în vitrine era plin de cărți.
S-a apropiat ea de ușă, iar ușa asta, din sticlă, era cam ciudată. Abia a împins bătrânica ușa, că deodată a împins-o și pe ea ceva de la spate. S-a întors ea și s-a uitat, din spate venea o altă ușă, tot de sticlă.
S-a învârtit ea cât s-a învârtit în cerc și, cu chiu cu vai, a scăpat de-acolo, ba încă-i bine că a rămas cu zile.
Se uită în jur - vede un ceas enorm chiar în fața ei, iar lângă ceas stă un om. S-a apropiat bătrânica de el și l-a întrebat:
-Unde aș putea să găsesc cerneală?
Iar acela nici măcar n-a întors capul, a arătat doar cu mâna spre-o ușiță mică, făcută din gratii.
Bătrânica a întredeschis ușița, s-a strecurat înăuntru și, ce să vezi - o cămăruță mică de tot, nu mai mare decât un dulap. Iar în cămăruță stă un om. Tocmai se pregătea bătrânica să întrebe de cerneală...
Când, deodată: Zzzummm! Și podeaua a început să urce-n sus. Stă bătrânica, nici să miște nu-ndrăznește, iar în piept parcă a început să-i crească un pietroi. Stă cuminte și nici să respire nu se-ncumetă. Prin fața ușiței se perindau tot felul de mâini, picioare și capete, și țăcănea tot timpul ceva ca o mașină de cusut. Apoi țăcănitul s-a oprit și s-a mai putut respira cât de cât. Cineva a deschis ușa și a spus:
-Poftiți, vă rog, am ajuns, etajul șase, mai sus nu mergem.
S-a oprit bătrânica pe scară, - în jur forfotesc oameni, trântesc uși, - iar ea stă pe loc și ține umbrela în mână.
A stat ea cât a stat, s-a uitat să vadă ce se întâmplă în jur, apoi a deschis o ușă și a intrat.
Bătrânica a nimerit într-o încăpere mare, luminoasă.
În stânga, lângă perete, se afla un divan, iar pe divan șade un bărbat gras și unul slab. Cel gras îi povestea ceva celui slab, tot frecându-și palmele, iar cel slab îi arunca din când în când câte-o privire celui gras, prin ochelarii cu ramă strălucitoare, legându-și totodată șireturile la bocanci.
-Da, - spuse cel gras, - am scris o poveste despre un băiețel care a înghițit o broscuță. Foarte interesantă poveste.
-Iar eu, vezi, nu pot să găsesc nici un subiect - a spus cel slab, trecând șiretul prin gaură.
-Iar povestea mea e foarte interesantă - a spus omul cel gras. - Sosește băiețelul acasă și taică-său îl întreabă unde a fost, iar broscuța cea din stomac răspunde: „Oac-oac!”. Sau, la școală: îl întreabă învățătorul pe băiețel cum se spune pe nemțește „Bună dimineața!”, iar broscuța răspunde: „Oac-oac!”. Vezi, ce poveste hazlie - a spus omul cel gras și și-a frecat palmele. - Ați scris și dumneavoastră ceva? - a întrebat-o el pe bătrânică.
-Nu, - a răspuns bătrânica - mie mi s-a isprăvit toată cerneala.
Cel slab și-a legat pantoful și s-a uitat peste ochelari la bătrânică.
-Care cerneală? - s-a mirat el.
-Cerneala, care se folosește la scris - l-a lămurit bătrânica.
-Dumneavoastră cum ați ajuns aici? - a întrebat cel slab, ridicându-se de pe divan.
-Cu dulapul am ajuns - a spus bătrânica.
-Ce fel de dulap? - au întrebat deodată cel gras și cel slab.
-Cel care circulă în sus și în jos de-a lungul scărilor, - a spus bătrânica.
-A, cu liftul! - a pufnit în râs cel slab, așezându-se din nou pe divan, pentru că acum i se desfăcuse șiretul de la celălalt bocanc.
-Dar de ce ați venit aici? - a întrebat-o pe bătrânică omul cel gras.
-Păi, n-am găsit nicăieri cerneală - a spus bătrânica - am întrebat pe toată lumea, dar n-a știut nimeni.
-Ha-ha-ha! - a pufnit în râs cel gras. - Dar dumneavoastră într-adevăr parcă ați fi picat direct de pe Lună!
-Ei, ascultați-mă! - a sărit deodată cel slab de pe divan. Nu apucase încă să-și lege șireturile de la bocanci, așa încât acestea i se târau pe podea. - Ascultați, - i-a spus el celui gras, - o să scriu chiar acum despre bătrânică și despre cum a căutat ea să cumpere cerneală!
Omul cel slab și-a scos ochelarii, a suflat în ei, i-a frecat cu batista, apoi i-a pus din nou pe nas și i-a spus bătrânicii:
-Povestiți-ne cum ați încercat să cumpărați cerneală, iar noi o să scriem despre dumneavoastră o cărticică și o să vă dăm și cerneală.
Bătrânica a stat și s-a gândit, apoi a acceptat.
Și uite-așa omul cel slab a scris o poveste cu titlul: DESPRE O BÃTRÂNICÃ ȘI CUM A CUMPÃRAT EA CERNEALÃ.