- ...Mă asculți? Trebuie să faci asta!
Mă fixează cu o privire de gheață.
- Nu mă face să cred că degeaba ți-am dat de mâncare atâția ani! pufnește disprețuitor, în timp ce o venă i se zbate la tâmplă.
Nu am nici o șansă de scăpare! Mă uit terorizat în jur sperând să o să apară măcar un detaliu salvator. Mă înec în ocean și nici un pai nu îmi iese în cale. Înghit în sec un nod marinăresc cât un pumn de ciclop.
- N-ai de ales. A venit timpul să arăți ce poți! îmi spune în timp ce buzele i se răsfrâng într-un surâs sarcastic. Asta... dacă poți!
Vreau să fug dar sunt încă înghețat în privirea lui. Mă agăț cu ultimele puteri de un protest palid.
- Dar nu e bine!
- Da' e bine să mănânci, nu? hohotește scurt.
- Îmi ceri să ucid!
- Peștele cel mare înghite pe cel mic. Așa a fost mereu. De ce protestezi?
- Nu pot face asta!
- E timpul să demonstrezi că ești bărbat! Ori să mori de foame în afara Familiei!
- Am să fug!
- Crezi că o să te și poți ascunde? Te vom urmări peste tot! N-ai să scapi! Fă-o și gata!
- E un păcat!
- Atunci e un păcat să mănânci! Vrei să fii tu vânătorul sau vânatul?
- E o viață nevinovată! Nu pot să fac asta!
Surâde din nou. Urăsc când o face, pare un animal la pândă.
- Oricum o să moară.
- Lasă-l să moară de bătrânețe!
- Ești absurd! O secundă și e gata. Și vei fi de-al nostru mereu. Tu, aici, apreciat. Avem încredere în tine. Familia are. Ea e pe primul plan.
Îmi împinge în palmă cuțitul a cărui adiere rece mă umple de groază.
- Fă-o! Arată-ne!
Arunc cu putere cuțitul care se înfige în perete, vibrând viu.
- Îmi place! râde el. Ai tupeu și forță! Acum du-te și fă ce trebuie!
- Dar... e un păcat să ucizi!
- Du-te, că-ți dau cu Biblia în cap până o să vezi stele verzi!
De data asta e amenințător. Fiori reci și fierbinți îmi aleargă turbat pe șira spinării.
- NU!
Mârâie surd, gata să erupă.
- Dar îți place să mănânci carne, nu????? Marș, javră, și taie puiul ăla odată, că te trosnesc de nu te vezi!
Sare ca o felină și mă apucă de umăr în fracțiunea de secundă de dinaintea saltului meu pe geamul larg deschis. Și mă scutură ca pe un sac cu boabe. Gândurile îmi zornăie ca un pumn de monede de 5 lei. Parcă are degete de urzici. Și...

***

- Măi baiete!!!!!
- NUUUUUUUU!
- Þi-o furat aghiuță gândul, nepoate? Scoal' de te culcă, soarele-i sus!
Crăp un ochi de probă. Liniște și parfum de lemn vechi și mere de vară.
- Scoal', Mihu, că te așteaptă Nuțu-al Saftii și Miticuț' Avrămuțu' să mereți la gârla din Curmătură!
Privesc cu alți ochi. Bunica zâmbește calm, agitând făcălețul, ninsă de făină proaspătă ca bradul din curte pe vreme de iarnă. Cum? Poftim? Ce?
- Mihuț, daca nu te scoli, mă mânii! No'!
Uraaa! Sunt liber! Sunt eu! Vacanță, bunici, vară, scaldă, prietenii care mă așteaptă! Ce poate fi mai frumos? Sunt la bunici, cameră curată și proaspăt văruită, poiana, văcuța pe care o uram! Acum sunt in stare să o pup în bot! Joiana! Te iubesc!
- Pită, miere și unt pe masă! anunță bunica în timp ce sar sprinten in mijlocul odăii, făcând să tremure „electricitatea“ din tavan cu aplombul meu fericit.
- ... si vezi că dacă nu te speli, te săpunesc io! mai aud ca prin vis pe bunica, cu urechile juma' înfundate de apa din găleată, zvârlită cu năduf de Nuțu-al Saftii, bucuros de răzbunare.
Mestec fericit un codru de pită uns cu smântână grasă ca o soprană de operă. Moartea mea! Mă îmbrac din mers, țopăind intr-un picior în mijlocul curții, cu un crac al blugilor retezați fâlfâind temerar în vântul stârnit de grabă.
- Ia stăi!
Bunica!
O sărut în fugă pe obrazul de catifea.
- Mihu, stăi! No' balaure!
Pun frână cu drag în focul avântului din mijlocul ogrăzii.
- Pân' ce pleci! Ia pune tu mâna colea, drăguțule! Bună-tu s-o dus cu trebi la oraș cu noaptea în cap și nu mi-o tăiat puiu' ist! N-ăi fii tu bun să m'ajuți o țâră? C'altfel nu mânci supă și tocană la prânz!