Îmi vine s-o împing peste balustradă. Stau ca o vită cu ligheanul în mână, tăcut, cu o sfoară de cârlige petrecută peste gât ca un jug. Vorbește. Vorbește și mai smulge câte o rufă din lighean, câte un cârlig de la gât. Trage vârtos.
-Ai băut ca porcu’! Ai spus că te duci la birou, că ai de făcut planul, că tovarășul Axinte te presează... ești un nenorocit!
La naiba cu ele rufe, nu se mai termină. Fusesem la birou. Lui Mișu îi născuse fata un nepot. Era mândru și fericit nevoie mare. Pe la 10 seara, când terminasem blestemata aia de lucrare, am ieșit la un șpriț. Ce mare păcat? Avea omul nepot. Am lungit șprițul până pe la două când, Mișu, om voios și sociabil de felul său, ne-a invitat la fii-sa acasă. Fată bună. Tocmai venise de la maternitate. Ne-a pus masa, a scos din „vinul casei” de care Mișu era foarte mândru. Era stors din strugurii de la „moșie”. Ãla micu’ orăcăia dincolo și ginerele lui Mișu, doctor cu studii la Viena, tot făcea drumuri la el să îl legene. „Lasă-l domne, nu-l răsfăța de acum că toată viața o să ai probleme. Lasă-l în plata Domnului!” Îi spunea Mișu. „Uită-te la mândrețea de nevastă-ta, eu n-am luat-o niciodată în brațe și uite ce femeie faină ai. Nu-i pretențioasă, e gospodină, supusă...”. Mai târziu, când trecusem pe țuică domnul doctor ce-i era ginere lui Mișu, cu ochii tulburi și aflat în clipa adevărului, i-a spus lui Mișu că vrea să divorțeze. „Cum adică, bă?” A țipat la el Mișu. „Așa frumsețe și bunătate de fată s-o lași pe drumuri ca o iapă ce-a fătat”. I-a mai tras două înjurături. „Da’ când v-ați cunoscut a fost bine, ai? Cine era ca tine, boșorogule, cu așa frumusețe alături? Atunci nu-ți mai păsa de diferența de clasă, de proveniență. Ce vrei bă? E fată simpla, fată de merceolog, fruntaș în câmpul muncii”. Apoi, întorcându-se spre fii-sa care plângea cu sughițuri pregătind scutece pentru ăla micu’: „Þi-am spus că nu-ți trebuie intelectual care pe deasupra este de-o vârstă cu taică-tu? Ce ai văzut la el?” Beam toți de supărare. Se făcuse ora patru. I-am spus lui Mișu că vreau să plec. „Unde să pleci? Așa prieten îmi ești? Stai să vezi și tu cum e viața asta în care mi-am pus tot sufletul și care mi-o trage peste bot la bătrânețe”. Mișu își suflecase mânecile. Era cam roșu la față și, cu o voce autoritară îi spuse domnului doctor. „Ascultă dragă, îți iei tu frumușel bagajele și te duci la mă-ta acasă.” „Mama-i moartă” a răspuns bleg domnul doctor. „Atunci la tac-tu!” nu se intimidă Mișu. „Lasă că nu moare ea fata fără un intelectual ca tine. E tânără și își reface viața cât ai zice pește. Ce dacă are un copil? i-l cresc eu.” Fică-sa începuse să bocească mai tare și să-i țină partea domnului doctor. „Taci fă, proasto!” urlase Mișu, - un om liniștit de felul lui, cred că era prima oară când îl vedeam în halul ăsta-, că dacă mă ascultai nu erai acum, aici, cu țugulanu pe picior de plecare. Și-o fi găsit una mai tânără. Așa-i domn doctor, ți-ai găsit una mai tânăra? Că ți-oi da vreo două palme de Don Juan ce-mi ești. Ia fă-ți bagajele și cară-te!”. Mișu s-a ridicat de la masă după ce a mai tras o dușcă de țuică, a golit șifonierele de hainele lui gineri-su și le-a aruncat pe geam. Fii-sa plângea de-i sărea cămașa de noapte pe ea. „Iubitul meu, iubitul meu!”, țipa ca nebuna. Până nu l-a dat afară în maieu și chiloți pe domnul doctor nu s-a lăsat. Fata și ăla micu’ plângeau în dormitor unul mai tare ca altul. Mișu era beat mort. „Prietene, mi-a spus pe la ora 6, nu vrei să fi ginerele meu?” Nici eu nu eram mai treaz. I-am bâiguit ceva de bigamie, de făcălețul nevestei, de „tu-i mama ei de viață” și am plecat. Mișu adormise cu capul pe masa din bucătărie. Fata era la geam și vorbea cu domnul doctor care, îmbrăcat cu ce apucase, probabil îi făcea declarații din grădina de zarzavat. Cam asta a fost. Puteam să-mi las prietenul la nevoie?
-Lasă că te spun eu tovarășului Axinte, ca să știe și el cum îți motivezi tu escapadele nocturne. Curvarule! ... să fiu al naibii de n-o împing peste pervaz! Sunt șase etaje până jos. Poate nu se chinuie și moare în aer, de inimă. Îmi alung gândurile, izbesc ligheanul și intru în casă.
-Al naibii să fii tu de spurcat, ai și nervi, da? Lasă că te torn eu, fustangiule! Intru în bucătărie pe fondul unei bruftuluieli continue. Gândul de aseară cu „mama ei de viață” îmi vine iar în minte. Un țipăt scurt. Fug în balcon. Nevastă-mea nicăieri! Mă apropii de balustradă și, cu grijă, mă uit jos, în curte. Mâna destinului. Primul gând care mi-a venit în minte a fost acela că voi fi acuzat de omor. Toți vecinii știau ce fel de muiere am avut. Al doilea: oare Mișu era serios când mi-a spus că vrea să-i fiu ginere?