|
Biografie Bogdan Butariu
Încercare de (Auto) Caracterizare
Sunt, de regulă, o persoană introvertită, închis de obicei în ale mele și destul de rezervat, dedicat aproape în întregime scopurilor mele de realizare, în primul rând profesională și materială. Am avut totdeauna un mare respect față de autoritățile supranormative și pentru ierarhiile prestabilite, respectând litera și spiritul lor. Mișcările dezordonate și impulsive, imprudente și negândite mă irită, căci îmi subminează eforturile de promovare a unor metode de lucru rapide și eficiente. Eu nu voi fi niciodată omul care să se avânte orbește într-o afacere, totdeauna voi sta să mă gândesc de zece ori înainte e a da semnalul verde. Trei au fost atuurile mele în activitățile pe care le-am avut de-a lungul timpului, până-n momentul de față: organizarea, disciplina și tenacitatea. Cu ajutorul lor, și acum sunt în stare să urmăresc un obiectiv până-n pânzele albe, dacă e cazul, și să epuizez în scurt timp forțele adversarilor. Respectul pe care l-am impus prin felul meu de a fi, prin modul în care mi-am înțeles sarcinile și prin rolul pe care l-am avut într-un colectiv sau altul, m-a ajutat foarte mult din punct de vedere social și profesional.
Am avut șansa să lucrez sau să profesez în cele mai diferite domenii. De la șase ani am început coregrafia, de care m-am ținut aproape 9 ani, în care am vrut să fac carieră și pe care am fost nevoit să o părăsesc din cauza unor probleme grave de sănătate; nu știam sigur dacă voi mai avea două picioare sau dacă voi fi nevoit să “țopăi” o viață întreagă într-unul singur. Cred că acesta a fost și unul dintre cele mai mari eșecuri ale mele. Din 1987 am început să merg la Radio; deocamdată doar mă “jucam” lângă fratele meu care era angajat acolo ca operator. După un an de așa zisă joacă, am început să fac înregistrări, să fac ilustrații muzicale, și alte trebușoare de genul ăsta, încurajat și îndrumat fiind de toți oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Așa a început cea de a doua mare pasiune a mea. De boala asta n-am scăpat nici până în momentul de față! Și știi cum se zice: dacă nu ți-ai găsit leacul până acum, obișnuiește-te cu boala! Din 1994, în urma unor evenimente mai puțin plăcute, am decis să mă mut definitiv la Arad, orașul natal al tatălui meu. A început perioada muncilor denumite în mod peiorativ “de jos”. Am fost, în ordine mai mult sau mai puțin cronologică, telefonist, tâmplar, bucătar, inspector de asigurări, redactor la un ziar, croitor în piele, dresor de câini pentru pază, și, nu în ultimul rând,… îngrijitor de alei și spații verzi! Da, da! Ai citit bine! Îngrijitor de alei și spații verzi! Chiar îmi făcusem, în glumă, o carte de vizită, în care trecusem pompos, funcția de “Director de Imagine”! Una dintre cunoștințele mele, om suspicios de felul lui, chiar s-a uitat încruntat la mine; “Cum adică director de imagine? Da’ ce faci tu acolo?” Am ridicat din umeri și l-am “luminat”: “Am grijă ca cel care vrea să facă o poză, aceasta să nu conțină tot felul de mizerii, gunoaie și putreziciuni care i-ar strica imaginea!…” În realitate era greu să-i explic că eu de fapt măturam curtea de la Astra Trinity și că pieptănam iarba ca să nu se mai vadă nici o frunză pe jos! Dar, mă rog! De multe ori se întâmplă să nu facem cea ce ar trebui de fapt să facem. Asta e o tară a umanității, care pare să fie bătută în cuie!
Din 1995 am început să frecventez ședințele cenaclului literar “Luceafărul” din Arad, iar din 2000 am început să merg și la cel ținut de Uniunea Scriitorilor. O adunătură de scriitori, mai mult decât amatori aș zice eu, oameni de spirit, alături de care am petrecut clipe splendide. Acest fapt m-a încurajat să pornesc pe cel de al 3-lea drum care m-a ajutat din punct de vedere moral. O dată intrat în acest cerc, în acest mediu mai bine zis, am avut acces și la alte experiențe unice, fiecare în felul ei. Am strâns pentru publicare material îndeajuns pentru 2-3 cărți, material ce conține proză scurtă, încercări de teatru, poezie și, acum este în lucru un roman terminat de curând. Sper ca până la vară să pot realiza măcar un volum de proză scurtă cu care să pot ieși pe piață. Dar astea sunt proiecte de viitor, și cum viitorul nu poate fi decât incert…
Dar, să merg mai departe și, dacă ți-am spus câte ceva despre puținele mele calități, trebuie să fac un efort, să-ți vorbesc și despre defecte. Cred că principalele mele defecte, ar fi încăpățânarea oarbă, negativismul, intoleranța și pesimismul, însușiri care îmi încurcă ițele de multe ori. S-ar putea crede că profit de pe urma celorlalți prin adoptarea unei atari conduite, dar în realitate trebuie să accept că îmi fac singur rău, ridicându-mi singur obstacole suplimentare. Cred că e important să înțeleg că viața nu constă exclusiv de succese materiale și profesionale; cu cât voi realiza asta, va fi cu atât mai bine pentru mine. Din aceste defecte principale, iau naștere altele, condiționate puternic de experiențele trăite până-n prezent. Sunt genul de om care “tace și face”, retras (asta sunt convins că se vede!), timid de multe ori, cu obiective foarte clar fixate în minte, și cu o tenacitate deosebită în a le urmări și în a le atinge în cele din urmă. Rareori mă exteriorizez sentimental prin efuziuni de tandrețe, considerând că nu e nevoie în general de toate acestea și că faptele ar putea să mă reprezinte mai bine. Din cauza acestor rețineri pe plan afectiv, pot părea rece, distant, cu o inimă de piatră, complet neimpresionabil, de multe ori chiar “cu nasul pe sus”. Dar această imagine nu e de fapt decât un “cover” de proastă calitate, care mă dezavantajează total. În realitate am nevoie să dau și să primesc multă dragoste, în permanență, de la cei pe care-i iubesc și care, la rândul lor, susțin că mă iubesc, chiar dacă aceste manifestări nu sunt puternic exteriorizate. Sunt de regulă foarte generos, dar nu pot ierta ușor dacă o persoană trădează încrederea pe care i-am acordat-o în urma unei îndelungate reflecții. Mânia mea devine adesea periculoasă, iar în formele mai atenuate, se transpune într-un criticism acid.
Cam asta ar fi, în linii mari, vizibile cu ochiul liber din Lună, încercarea mea de auto caracterizare. Liniile mai mărunte, care ar putea ajuta la definirea umano-animalului numit Bogdan Butariu, sunt mult mai multe la număr, sunt mult mai greu de dezvăluit și în orice caz, este necesar un alt cadru; pornind de la o concepție care m-a călăuzit mereu pe plan literar, concepție conform căreia fiecare viață de om este o istorie, socotesc că mai sunt mulți ani în care pot fi deschis și citit de către cei interesați, asemeni unei cărți…
Bogdan Butariu
|
Texte Recomandate
